Cititorii mei

Translate

miercuri, 31 august 2016

Fir de dor




Spune-mi tu, fir de dor,
De te-aș prinde ușor
Între noapte și zi,
Oare te-aș îmblânzi?

De te-aș soarbe visând
Că ești lacrimă-n gând
Și surâs de copii,
Oare te-aș pedepsi?

De-aș putea din sărut
Să-ţi cioplesc început
Și din zorii de zi
Așternut, mi-ai zâmbi?

Spune-mi tu, fir de dor,
De ţi-aș prinde fior
Din privire-n călcâi...
Mi-ai șopti : - Mai rămâi!?!

Sau din geană de stea
Până-n inima mea
Ai străbate izvor
Cât un fir... fir de dor?!?

marți, 30 august 2016

Risipă




Într-o noapte-am zburat
Cu-n vapor ancorat,
Și-am hrănit primul pas
C-o frântură de ceas,
Iar în zori am parcat
Pe un cer încărcat,
Dintr-o șoaptă de vis
Și-am uitat tot ce-am scris.

Într-o alta-am cântat
Dintr-un fulg alintat
Și-am pus plete pe vânt
Să vă scriu un cuvânt
Din copacul trunchiat
Ce din zori l-am plantat
Pentru-a da din aripă
Și iubirii... risipă.

Fără tine



Cu tine totul e năprasnic,
Dar fără tine... e absurd.
Cu tine cerul pare pașnic
Și totuși bate vântul... surd.

Cu tine zorii sunt de gheață,
Seninul este plumburiu,
Cu tine mă trezesc la viaţă
Și lupt cu zmei fără să știu.

Cu tine soarele răsare
Când plouă fără de final,
Cu tine lacrima dispare
Și totul e fenomenal.

Cu tine noapte-i luminată
De glasul tău imaculat,
Cu tine lacrima-i spălată
De zâmbetul plin de păcat.

Cu tine totul este sfânt,
Și dragoste și mângâiere,
Cu tine modelez cuvânt,
Iar fără tine sunt tăcere.

Călcând pe lacrimi



Nimeni nu l-a ascultat,
înțeles, alinat,
deși în el
se zbăteau milioane de lacrimi,
în valuri.

În timp s-a topit,
limpezit, adunat și risipit,
s-a sfâșiat în fâșii de curcubeu,
a purtat și înghițit
mii de catarge,
milioane de suflete,
jocuri de-a vara
și de-a iarna aprigă,
tăceri încremenite
și furtuni interminabile.

Nimeni nu a reușit
să-l legene
cum doar el o făcea,
între maluri,
nimeni nu i-a sorbit visele...

Și nimeni nu a realizat
că el lăcrima
cu fire de nisip aurii.
Iar noi le călcăm în picioare...

El nu lăcrima în vers.

sâmbătă, 27 august 2016

Cu și fără tine



Eu vreau căpșuni, tu dorești mere,
Când mă opresc, tu te pornești,
Eu îți vorbesc sorbind tăcere
Și-n zori de zi mă amețești.

Când spun că totul e pierdut
Și n-are rost să-i punem jar,
Vrei să o luăm de la-nceput
Să îndulcim ceaiul amar.

Când eu vreau ploaie cu găleata,
Tu îmi pui soare în priviri,
Când mă grăbesc precum săgeata
Ești foarte calm, zâmbești, respiri...

Eu mă agit ca o furtună,
În timp ce tu așterni surâs,
De ciudă plâng ca o nebună,
Dar când te-aud bufnesc în râs.

Nu te mai vreau, te du cu bine!
Cu tine clipa-i un coșmar,
Îmi e așa de greu cu tine,
Dar fără tine-i un calvar.

joi, 25 august 2016

Cât încă sunt


Iubește-mă cât mai las încă
urme firave pe pământ,
de când mă știu am fost o stâncă,
de când mă știi sunt doar cuvânt.

Nu aștepta clipa ce vine
să-mi spui ceea ce știu deja,
încearcă să-mi dai tot ce ține
de noi și ne va proteja.

Nu mă lăsa la întâmplare,
nu îmi doresc să te rănesc,
sunt doar o simplă visătoare,
ca orice suflet omenesc.

Iubește-mă cât ne sunt zorii
senini, în palme să-i răsfiri
cât sunt aici, îți alung norii
petalelor de trandafiri.

De voi pleca, cerul va ninge
cu fulgi albaștri de sidef
ce inima îți va atinge
chiar dacă ai sau nu ai chef.

marți, 16 august 2016

Vis ars în zbor


Ţi-aș fi
în zori de zi
punctul pe i,
dar m-ai omite uneori
ca și când câmpul plin cu flori
s-ar năpusti asupra mea
și m-ar vâna.

Ţi-aș fi
ceea ce n-ai simțit nicicând,
un lanț de stele prins de vânt,
dar ai goni din calea mea
și m-ai zdrobi.

Ţi-aș fi
o lacrimă de stea,
să mă rostogolesc mereu
pe trupul tău...

M-ai alunga de la-nceput
spunându-mi că mi s-a părut
că somnul tu mi l-ai răpit...
și-aș lua sfârșit.

Ţi-aș fi un vis,
un vis și-atât,
să-mi deschizi ochii
și să-ţi fiu doar un sărut
de început
și-un punct pe cer
atins de dor...

Vis ars în zbor.

duminică, 14 august 2016

Fiecare pe limba lui




Era o lună plină... cu suspine
Când îmi șopteai că totul vom schimba,
Dar nu știai că nu vorbeai cu mine
Nici eu nu mă simțeam în limba mea.

Tu îmi vorbeai, ea ma privea perversă
Și îmi răstălmăcea în al ei grai
Tot ce spuneam, construind o aversă
De dor, suspine, lacrimi... Strigând : stai!

Nu-i încă vremea să fărâmi trecutul,
Nu-i încă timpul să dai ce-ai primit!!!
Eu îi spuneam că e doar începutul,
Ea mă privea albastru... Ce cumplit...

Un singur Leu


Eu am iubit un leu pe-această lume,
Un "leu" cu ochii verzi ca iarba deasă,
Nu-l pot uita oricum, nimic anume
Nu-mi va cuprinde sufletul în plasă.

Eu am iubit un "leu"... cât luna plină,
Un "leu" din care încă mă inspir
Deși s-a dus de trei ani, și, cu vină
Sau fără vină, încă îl respir.

Voi scrie despre el o viaţă-ntreagă
Din amintiri voi face râu de vers,
Din ochii lui, cu sufletu-n desagă,
Voi împleti un ultim univers.

Fără de el soarele nu străluce,
Luna se-ascunde pentru veșnicie,
Nopțile vor sufletul să-mi usuce,
Stelele plâng în inima-mi pustie.

Am încercat să îl ascund sub perne,
Sub nopți și zile, luni, chiar ani întregi,
Dar încă nu am reușit a cerne
Niciun alt "leu", am eu prea multe legi?

Oare sunt eu așa pretențioasă
De nu pot glasul să-i înlocuiesc?
Sunt doar un om, n-am pretins că-s frumoasă,
Iar timpul trece, eu îmbătrânesc.

Zilnic îmi frâng în pumni nefericirea,
De ziduri mă lovesc neîncetat,
În lumea asta a murit iubirea
Sau numai eu din lume am plecat?

Nu pot să cred, nu i-am ucis sărutul,
Nici lanțuri gleznelor n-am vrut a-i pune,
Dar lacrima mi-a umplut așternutul,
Și doar de el, versul meu vreau să sune.

miercuri, 10 august 2016

Azi mi-e dor

            Poate că e timpul să mai scriu și eu un cuvânt, două... poate. S-au scurt multe zile de când nu am mai așternut pe aici ceva. Poate că nu mai sunt așa de tristă încât să eman versuri... Poate că mintea nu mai vrea să viseze... Ba da... Am mai scris câteva poeme, dar le-am postat doar pe facebook. Probabil le voi adăuga aici într-o zi... cine știe...?!? 
             De ce mi s-a făcut dor de blog azi? Pentru că nu sunt în țară, pentru că nu am cui să-i spun ce mă doare, cât de tare... Nu! Nu e vorba de spus în scris, așa cum fac acum... Aș putea să-mi scriu durerea, s-o împărtășesc copiilor mei, pe messenger, aș putea să o împart cu câțiva prieteni, pe mail, pe facebook... aș putea, dar nu vreau să supăr pe nimeni... Nu vreau! Aici, când scriu, nimeni nu-mi poate vedea lacrimile, nimeni nu poate ghici ce durere m-a împins să scriu... aici e camera mea cu suflet și pot tot...
                Mda... oare care a fost picătura care mi-a umplut paharul sufletului și mi-a pornit lacrima? Cei ce mă cunosc cred că știu că nu îmi place să mi se dea dreptate... În această seară cineva... și nu vreau să-i spun numele, dar pot să spun că este vorba de unul din îngerii vii ai romanului meu ''Dreptul de a zâmbi'', mi-a dat dreptate... acum când suferă în urma decesului soției sale... Of! Doamne! ''Nu mai vreau să-mi dai dreptate!'' - suna un poem pe care l-am scris acum câțiva ani...
               Probabil vă întrebați la ce vreau să mă refer în aceste rânduri?... Poate că la nimic... poate că doar scriu cuvinte fără înțeles, așa cum am mai scris de multe ori... chiar am auzit o fostă prietenă că ar fi fost întrebată de o altă poetă care mă citea, dar nu înțelegea ce-am vrut să ascund sub hainele metaforelor mele... '' Ce naiba vrea să spună Dana în poemul ală?''
            Mda... poate că nici eu nu mă înțeleg, poate, dar sunt mulțumită că nu dau copy/paste de pe google, ci azvârl pe facebook o sumă de cuvinte care mi-au dansat prin cap doar mie... sunt mulțumită că azvârl pe facebook greșelile mele gramaticale și nu ale altora...
            Și totuși nu v-am răspuns la întrebare... de ce m-am apucat azi să scriu...?!? din singurătate. Și nu orice fel de singurătate...nu... am cu cine discuta, am... despre carieră, despre viața cea de toate zilele, despre ce am mai gătit, despre necazuri și bucurii, despre cornulețe și fursecuri, despre saramură... am cu cine vorbi, dar azi am simțit altceva... un dor de altceva m-apasă.... e, nu! Nu de ceea ce vă trece unora prin gând. NU! Azi mi-e dor de altceva...
                               

   Azi mi-e dor de-o alinare,
de-o tăcere și-un cuvânt,
de o rază fără soare, 
fir de iarbă pe pământ.

Mi-e dor de un singur glas,
de tăcere și răbdare,
de iubirea pas cu pas...
Azi mi-e dor de-o alinare!

Nu ai cum a mă-nțelege,
nu ai cum a mă citi,
dacă n-ai să poți culege
stelele, în nicio zi.

Azi mi-e inima pustie,
sufletul înlăcrimat,
de aceea pana-mi scrie
pentru cel înfometat.