În miezul verii

 

 

 

Zadarnic încerc să explic
unei furnici
cât poate produce mușuroiul
contemplând nimicul...

Noroiul se naște mai întâi în suflet,
apoi în albastru...
nimicind nenumărate candelabre
atârnate de cer.

Privește! Mi-e inima îndurerată de ger
în miezul verii.
Nu trebuie decât să
deschizi ochii. Privește!

Totul prinde formă
după pleoapele tale...
Dumnezeu ne-a dat trandafirii
să-l putem iubi printre spini.

Tu dormi în ciuda zilelor pe care
le-ai primit drept recompensă
pentru zgomotul pe care-l lași
în urma ta. 

Mi-e dor de tine, țara mea!

Mi-e dor de tine, țara mea bogată

Deși nu am prea mult de când respir

Aer nemțesc și slova lor... ciudată,

Mi-e dor să-ți rup spinul de trandafir.

Aici nici teiul nu miroase-a floare,

Nici vara nu mai vine cum venea,

Aici leguma-i apă și culoare,

Mi-e dor de tine, țărișoara mea!

Mi-e dor de tine, țara mea iubită

Deși ai drumul încă plin de gropi,

Îți place să te târăști pedepsită

De hoți, corupți, pușcăriași și popi.

Aici nici noaptea nu se scaldă-n stele,

Nici lacrima nu-i lacrimă curată,

Aici te strig, în versurile mele:

Mi-e dor de tine, țara mea bogată!

poezia am scris-o în urmă cu o lună, când mă aflam în Ulm, Langenau, Germania.

Prima mea aterizare