Cititorii mei

Translate

marți, 15 septembrie 2015

Praf




Ceva mă înspăimântă peste poate
când ploile de stele se pornesc,
petale de-ntuneric plâng pe coate
deșurubând sistemul omenesc.

Aș pune punct în clipa următoare
dar știu să mă strecor printre ciulini,
știu să adun firescul la-ntâmplare
domolind stropi cu-otravă plini.

Din tot ce naște timpul, nu m-apasă
nimic, firescul zace căptușit,
păcat că mor poveștile și lasă
în urma lor doar praf nedeslușit.




marți, 25 august 2015

Am visat că erai

 
 
 
 
Visam că ai intrat pe ușă,
Așa cum faci de obicei,
M-ai răstignit, fără mănușă,
Fără ciorapi, în ochii tăi.

M-ai îmbrăcat în primăvară,
Din stele rochie mi-ai cioplit,
Să mă iubești... până pe seară
Sau poate... până la sfârșit.

Visam că ai ieșit din ape
Și sufletul mi-ai încălzit
Încât nimic nu mai încape,
Nici măcar visul nesfârșit.

M-ai luat pe brațele-amândouă
Și m-ai purtat ca pe-un sărut
O viață-ntreagă, poate două,
Sau poate... până la început.
 
 
 

vineri, 21 august 2015

Un fir de soare





mai vreau un fir de soare
să-mi mângâie ființa,
să mă cufund în mare,
să-i depăn suferința.

mai vreau un strop de vară
să mă înece-n cânt,
departe sunt de ţară
dar nu și de cuvânt.

mai vreau să-mi clătesc geana
în valurile mării,
să pun nisip în cana
fierbinte-a împăcării.

să uit c-am fost lovită
de lași și ipocriți,
nu vreau să fiu slăvită,
vreau să trăiesc, voi știți?
 
 
 
 
 

Pe linia vieții


Păzeam ușa clipelor,
întredeschisă,
am țuguiat buzele și-am intrat
pe sub ea
cu un zâmbet.

Soneria mi-a astupat urechile
cu frunzele toamnei ce urma
să vină din rărunchiurile
verilor sfrijite, crăpate.

Pragul s-a încăpățânat
să adoarmă
și-a lăsat miezul nopții
să se strecoare
din căușul palmei
pe linia vieții.

Un singur fir de ață
se mai roagă de cer
să lase stelele exact în același loc,
să mă păzească.

miercuri, 19 august 2015

Curcubeu triunghiular

 

 
 
 
Am cunoscut odată
un pui de mohair,
pufos și cald la suflet,
dulce... ca un copil
în pragul dimineții,
când razele prind viață.

Când lacrima se pierde-n
roșu de catifea,
când versul meu ajunge
pân'la inimi zdrobite.

Când visul se îngână
cu geana libertății,
când pășeam mână-n mână
topind urmele gheții...

Am întâlnit mireasma
ploilor de sărut
pe vise, gând, pe struguri,
pe nalbe și cuvânt.

Nicicând n-am priceput
de ce și-a pus tăcerea
în gheara nopții crude
și-a dezrobit durerea.

De ce nu mă aude
cum curg,
și mă deșiră ca pe un
curcubeu triunghiular,
se miră de ce sunt eu... și eu
mă strecor printre rânduri
să-i împletesc speranțe...

Un pui dospit de vreme
sub aripa aprinsă,
de la un timp se teme,
crezându-mă învinsă,
c-aș putea într-o doară
trupul să i-l deșir...

Timpu-n lacrimi măsoară
clipele de delir
și slova-mi neînțeleasă
de puii tricotaţi
din lână deșirată...

Treziţi-vă curați
și vrednici de iubire,
treziți-vă-n pruncie
când ura-i invalidă
faceți economie
de lacrima toridă...!






luni, 17 august 2015

Când ploaia nu atinge

 
 
 
 
Sunt clipe când ploaia sărută fereastra,
cea care odată-ţi privea chipul pur,
sunt clipe când versul adoarme în glastra
ce-mi fură seninul de jur împrejur.

Istorii pierdute pe frunza iubirii
din care rugina mai murmură-n van
sub norii albaştrii sortiţi nemuririi,
poeme pierdute în larg de ocean.

Sunt seri când absenţa iubirii mă arde,
când flăcări de dor mă cuprind neîncetat
sub stropii de ploaie ce cad miliarde
pe sufletul fraged şi însingurat.

Păşesc fără vrere pe străzi pustiite
durerea mă poartă dansând prin destin,
îmi eşti pe vecie în suflet şi-n minte
deşi mor de-a pururi, zâmbind mai puţin.

Sunt umbre născute din ploaia trecută
pe care doar noi fericiţi le-am distinge,
această legendă oglinda sărută,
sunt clipe când ploaia nu mă mai atinge.
 
 
 
 
 
 
 

miercuri, 12 august 2015

O felie din noi

 
 
 
 
 
Am distribuit lumii
o felie din noi,
s-o disece,
măsoare,
umezească-n lacrima dimineții,
usuce cu ultimul fior,
s-o îndulcească în bătăile
inimilor însetate de dragoste.

Am știrbit așteptările
celor ce nu pot
mișca un pai.

Am trimis o scrisoare deschisă
la suflet spre inimile
care mai recunosc
iubirea de departe.

De acum ne vor cunoaște,
recunoaște,
mira și răsfoi paginile
una câte una.

O altă virgulă se așează ușor
peste netezimea filei.
Versul s-a împiedicat
de o șoaptă rostită cu nesaț.

Dezgrop ziua de mâine
să-ți pot arăta
zorii sidefii.

Simt migala ta pe umeri,
căldura șoaptelor tale
îmi sărută ceafa
a mulțumire.

Trăiesc. 



vineri, 7 august 2015

Pamflet de plictiseală





Toată vara aștept ploaia
De caniculă să-mi scape
Sufletul, și vâlvătaia
De lene, s-o stingă-n ape.

Toamna vine prea grăbită
Peste noi cu ploi și vânt.
Ce mă fac, nu-s pregătită
Decât de somn și de cânt.

Fulgi de nea răzleți ne-ngheaţă
Nasul și picioarele,
Asta nu mai este viață,
Dacă nu văd soarele...

Floricele, muguri mici...
Toate-au invadat câmpia...
Primăvară...vin' aici
Să ne salvezi România...

Dorm cuprins de-o mahmureală
Care nu se mai sfârșește,
Îmi place să fiu de fală
De aceea... dorm regește...
 
 
 
 

joi, 6 august 2015

Sărut de noapte bună

Te-am sărutat aseară, de plecare
și de venire, peste munți și văi,
m-ai mângâiat tăcut știind cât doare
pasul bătut pe cele două căi.

Cerneala adormită-n eprubete
și-a limpezit cu-o lacrimă culoarea,
la pieptul tău m-am cuibărit cu sete,
ai dezghețat iubirea și splendoarea.

Triumfători ne vom așterne clipa,
chiar dacă depărtarea ne apasă,
ne vom atinge țelul cu aripa
și amândoi ne vom întoarce-acasă.






marți, 4 august 2015

Supraviețuiesc




Ieri te-am visat, erai la colț de stradă,
Îngândurată am pășit spre tine
Fără ca lumea, rece, să mă vadă
Și să mă-ntrebe cât îmi e de bine.

Tu știi mai bine decât toți, se pare,
Ce simte-o mamă când își pierde fiul,
Chiar dacă mă-ocrotești din depărtare
Eu nu mai pot să-ți mai închid sicriul.

Oriunde merg, în lumea asta rece,
Te port cu mine, fără de hotar,
Dorul de tine arde, nu îmi trece
Nici dacă aș primi un Univers în dar.

Mulți își găsesc în mine alinare,
Mulți mă lovesc crezând că sunt firavă,
Pe mine, însă, lacrimile-amare
M-au întărit, nu m-au făcut otravă.

Tu ai plecat de patru ani copile
Să-ți construiești în ceruri adăpost,
Erai un brad, cu încă multe zile,
Plecarea ta mi-a răpit tot ce-am fost.

Nici nu mai știu dacă mai sunt pe lume,
Nici nu mai știu dacă mă prăpădesc,
Zâmbesc, i-adevărat, chiar spun și glume,
Dar fără tine... supraviețuiesc. 







marți, 28 iulie 2015

În miezul verii

 
 
 
Zadarnic încerc să explic
unei furnici
cât poate produce mușuroiul
contemplând nimicul...

Noroiul se naște mai întâi în suflet,
apoi în albastru...
nimicind nenumărate candelabre
atârnate de cer.

Privește! Mi-e inima îndurerată de ger
în miezul verii.
Nu trebuie decât să
deschizi ochii. Privește!

Totul prinde formă
după pleoapele tale...
Dumnezeu ne-a dat trandafirii
să-l putem iubi printre spini.

Tu dormi în ciuda zilelor pe care
le-ai primit drept recompensă
pentru zgomotul pe care-l lași
în urma ta. 




luni, 20 iulie 2015

Mi-e dor de tine, țara mea!

Mi-e dor de tine, țara mea bogată
Deși nu am prea mult de când respir
Aer nemțesc și slova lor... ciudată,
Mi-e dor să-ți rup spinul de trandafir.

Aici nici teiul nu miroase-a floare,
Nici vara nu mai vine cum venea,
Aici leguma-i apă și culoare,
Mi-e dor de tine, țărișoara mea!

Mi-e dor de tine, țara mea iubită
Deși ai drumul încă plin de gropi,
Îți place să te târăști pedepsită
De hoți, corupți, pușcăriași și popi.

Aici nici noaptea nu se scaldă-n stele,
Nici lacrima nu-i lacrimă curată,
Aici te strig, în versurile mele:
Mi-e dor de tine, țara mea bogată!

poezia am scris-o în urmă cu o lună, când mă aflam în Ulm, Langenau, Germania.

miercuri, 27 mai 2015

Am...

 
 
 
 
mers înainte
oricât de înalt mi-a fost muntele
aruncat înaintea mea,
oricât de mari au fost stropii
ploilor reci,
oricât de albe
au fost cearceafurile,
scrobite cu dinții fiarelor,

am
ridicat ochii și-am pășit
deplin încrezătoare,
am adus zâmbetul înapoi
pierdut în largul mărilor
am răscolit în peștera
nedreptăților
și-am ascuns durerea
în adâncuri.

am
asistat la tot ceea ce visam,
la tot ceea ce atingeam,
la tot ce mă ținea pe loc
și încerca să mă amăgească.

am
ceea ce mulți își doresc
și nu vor putea avea niciodată
oricât de multe moșteniri au primit,
oricât de multe drumuri au bătut,
nu vor atinge niciodată speranțe mele
cu lacrimile.

am
convocat norii
la ședință
și-am adunat lacrimile cerului
în palmele implorând iertare,
am deslușit veșmintele clipelor neînțelese
și-am șoptit AMIN adunându-mi degetele
a avuție.


am
un Tată, un fiu și un Duh Sfânt
care-mi vor ști mereu durerea.


 

luni, 25 mai 2015

În spatele meu






Uneori te aștept
ca și când am dormit
doar o noapte - coșmar,
doar o clipă de ger,
doar o zi de furtuni,
doar o lacrimă-n gând...
ca și când ai plecat
peste munți și câmpii
adineauri... din piept
șoapta mi-ai denumit,
peste gustul amar,
din cuvântul de fier,
într-o noapte de luni
m-am trezit lăcrimând
peste-un dor dezbrăcat
adunând utopii.


Uneori simt că ești
unde nu m-am uitat,
unde n-aș fi crezut,
nici nu ai avea loc,
totuși zorile-mi spun,
c-am dormit de ajuns,
că-i târziu să despic
nodul fin... gordian,
să te-aud cum zâmbești
într-un stil argintat
cum nu am mai văzut,
deși lacrimi de foc
mă izbesc și supun,
uneori stai ascuns
într-un hohot pitic
înger plâns de pian...





vineri, 24 aprilie 2015

Înveșmântată-n sărutări

Răsfir clipele-n palmă
încercând să înțeleg totul,
iert pentru liniștea nopților mele
catifelele spinoase,
hrănesc cu zâmbete înlăcrimate,
smulse dintre bătăile inimii
cu freamătul versului meu
lunecând printre stânci
vopsite în culori palide
să n-am vreme a mă plânge
de flăcările stropite de ea
cu petrol.

Ard învolburată-n serile de taină
irosindu-mi clipele așteptărilor
înșirate pe ață
ca o primăvară pusă să-și lepede petalele
din dor de fructe.

Plâng alinată de amintirile noastre,
dorm legănată de visele tale,
înmulțesc vinul  cu încă un strop
din sufletul meu
și surâd chemându-te încă odată,
la infinit.

De acum înainte
te voi păstra în lacrimă,
să-mi mângâi retina
seară de seară,
să-mi adaugi vise fierbinți
noapte de noapte,
înveșmântându-mă  în sărutări.




sâmbătă, 18 aprilie 2015

Iremediabil

 
 
 
Când eram copil alergam
cu genunchii sfâșiați de pietriș,
ierburi, vise și
razele soarelui pe creștetul capului.

Îmi curgeau gândurile
din buzunarele găurite
în colțuri de cer.

Când eram copil
lacrimile-mi miroseau a lună
și nopțile-mi cântau a stele,
șoapta-mi dezmembra labirintul
construit pe secundele viselor
irealizabile.

Acum, când pletele-mi curg
printre versuri,
lacrimile-mi seceră chipul,
lespezile-mi răstoarnă apusul
cu susul în jos,

Crengile toamnelor
îmi întemnițează trupul,
culorile nopților devin tot mai sărace.

Cu pieptul împietrit de tine,
printre nămeți ce nu mai prididesc
să-și despletească noaptea cu cruzime
pășesc alene fără să clipesc.

Sufletul, hărăzit ție
îmi zbiară ca o fiară
și te așteaptă luptând cu demonii
ce nu-mi dau pace,

Își sfâșie pieptul,
întrebă inima
de ce nu mai sunt copil,
să nu te cunosc,
să nu contezi mai mult decât
toți la un loc.

Acum nici măcar nu te strig
pentru că m-auzi
oricum
iremediabil labirintul
brațelor tale mă hrănesc
colorându-mi viața.
 
 
 
 

marți, 14 aprilie 2015

Ce bine că nu

Ce fericit poți respira
și ce adânc te poți odihni
deoarece nu m-ai cunoscut,
în luna mai.

Pentru că nu ți-ai măsurat pașii
cu ai mei pe potecile
asfaltate cu lacrimi.

Ce bine că nu mi-ai zărit chipul
în timp ce mă priveai,
ți-ai fi amintit că exist
în fiecare clipă,
ca și mine
și ai fi suspinat.

Ce bucurie se poate picta
pe chipul tău împietrit
de lacrimile ce-mi brăzdau obrajii
așteptându-te.

Ce bine că nu
se pot întoarce acele clipe,
mi-ar fi ars sufletul
pârjolit
anunțând cod multicolor de furtună.



Fără niciun motiv


Dor brațele de-atâta depărtare,
de-atâta uitare lacrimile-mi plâng
a sloiuri de gheață,
așteptările îmi pun freamătul pe foc
și șoptesc... am obosit...

Frâng privirea în sute de bucăți
de cuvinte nerostite,
irosite pe tăceri ascuțite
ce rănesc străveziu nedeșlușitul
țipăt zadarnic
într-o cascadă de gânduri,
gânduri asurzitoare.

Oare cu ce-au plătit unii iubirea
pe care nu o merită
ci doar o simt, o trăiesc
și nici măcar nu o iau în seamă,
cu ce, cu câți arginți
moșteniți din rărunchi...?!?

Până mai ieri oblojeam gândurile
cu fulgi de mătase și plasturi de zăpadă
uniformă
în timp ce lacrimile îmi cădeau concave
pe piept.

Răcnesc istovită
pășind pe cărările îmbâcsite de dor,
deslușesc neiubirea,
nesărutul, neuitarea,
dezgolirea îmbrățișării,
smoala nesiguranței,
neavântul... gustul inert al lacrimilor seci,
tăcerea strigătoare la cer
vestind metalele ruginite
în zadar.

Trăiește-mă cu jale
și ucide-mă cu sete
renunțând la tot ce poate însemna vis,
la tot ce nu am putut atinge
și nici nu am reușit să aștern pe zăpadă
cu slovele-mi lăcrimânde.

Sângerează-mi clipele
inundându-mi trupul cu clocotul
versurilor mele,
despletindu-mi ochii peste crestele
ideilor străpunse de săgețile
ochilor tăi.


Desmoștenește-mă, te implor!
Ia-mi aroma de ceai verde cu tine
și pune-mi mâinile pe soare,
poate așa voi vedea răsăritul
apunându-ți în palme
șoptind... la infinit
-te iubesc, fără niciun motiv-.

marți, 7 aprilie 2015

M-aș ascunde

Cum să-mi curăț ochii minții
când din pleoape curg izvoare
de parcă mi-ar cere sfinții
să le fiu pe veci datoare...

Cum să uit cruda furtună
ce mi-a mistuit surâsul,
când pe boltă, doar o lună
îmi înseninează-apusul...

Cum să fac din venin miere
și din bice alinări,
când mă mistui în tăcere
pe sub cele patru zări...

Vârf de ac de-aș fi pe lume
stelele le-aș implora
sufletul să mi-l consume
să nu mă pot apăra...

Fir de iarbă de-aș pătrunde
contopit în bob de rouă,
lacrimile mi-aș ascunde
de lumea aceasta... nouă.








luni, 6 aprilie 2015

Moartea așteaptă o lună, din lipsă de fonduri

                   Anul acesta am schimbat medicul de familie... era departe și...
                  Azi plouă, frig... nu prea aveam eu chef dar... sănătatea nu știe de buletinul meteorologic. Din băltoacă în băltoacă (pentru că doar suntem într-o țară civilizată, nu?),... am ajuns cu chiu cu vai la Clinica ..., să-mi ridic rezultatul analizelor care mi-au fost recoltate săptămâna trecută, mai exact pe 1 aprilie. Știu că veți spune că nu prea am făcut bine că m-am dus în ziua păcălelilor dar, asta e.  Am ajuns la o vârstă când mai am nevoie și de un control medical, deși nu iubesc spitalele, medicii, salvările, etc...
                Cum vă spuneam, m-am dus pentru prima dată la d-na doctor (...), i-am spus printre altele că și fetița mea Ana Maria e răcită, are febră, este răgușită... etc. Doctorița, de bună credință, mi-a dat o rețetă cu unele medicamente, printre care și 10 (zece) sticle de sirop de tuse (nu contează de care), pe care, bineînțeles, că nu le-am ridicat de la farmacia.... inimii Catena, pentru că nu aveau atâtea sticle pe stoc (așa se scriu acum rețetele, cu picioarele) și...  o trimitere la laboratorul de analize medicale, pentru mine, pe care, după cum am scris mai sus, am recuperat azi rezultatele. Ei, nu le-am făcut așa ușor, cum credeți, ci după ce am stat la o coadă ca pe timpul lui Ceașcă, două ore și mai bine... pentru că nu se mai fac analizele așa cum credeți... mergi la doctor, îți dă trimiterea și a doua zi mergi să ți se recolteze analizele, NU... ''nu sunt fonduri'' veți auzi din gura asistentelor care stau la recepție și te întâmpină... și din când în când mai și răspund la telefon. Sunt fonduri numai câteva zile, la începutul lunii, după aceea... ''încercați luna care vine''... (din lipsă de fonduri, moartea așteaptă și ea o lună...)
              Când am intrat, azi, erau trei asistente la recepție. Ploaia și vântul îmi rupsese umbrela. Eram udă pe mâini și nu numai. Am salutat, încercând să nu ud prea mult podeaua cu apa care se scurgea de pe mine, poșetă și umbrelă, și le-am înmânat hârtia pe care o primisem pe 1 aprilie de la una dintre ele. Domnișoara asistentă, în dialog cu celelalte două, a căutat grăbită buletinul de analize și mi l-a înmânat. L-am luat și l-am introdus în folia de plastic în care aveam buletinul pentru ridicarea rezultatelor și am plecat acasă. 
                Ploaia, vântul, oboseala, ziua de luni... nu știu pe ce aș putea da vina, cred că eu sunt cea vinovată, cea care trebuia să verific ce mi-a dat asistenta, nu? Deși nu mă pricep la analize, am vrut să mă uit și eu ca mâța în calendar și le-am scos din geantă... unde, lângă analizele mele am mai găsit un set de analize, ale unei doamne în vârstă de 34 ani, recoltate pe 2 aprilie.  Am sunat la clinică, mi s-a răspuns după... câteva minute bune... le-am explicat ce s-a întâmplat și mi s-a răspuns foarte...- ''- se mai întâmplă, doamnă''-...
                Genial! Nu vi se pare că se întâmplă cam multe în țara asta?  De ce? Pentru că sunteți plătiți din banii contribuabilului și nu vă interesează de sănătatea noastră? Sau poate mi se întâmplă numai mie?!? Ca și atunci când, am avut nevoie de ambulanță, au sunat copiii mei la 112 și, a venit salvarea după patru ore, timp în care mi-am revenit...  
                  Voi, cei iresponsabili, când vă reveniți? Când nu veți lua salariul? 
Veți purta pe drumuri pacienta care, va veni să-și ridice rezultatul analizelor de la dumneavoastră și îi veți spune să revină, pentru că nu le veți găsi printre celelalte... Poate că doamna are nevoie urgent de analize iar clinica dumneavoastră nu mai are fonduri să-i facă altele...
                     Voi, cei iresponsabili, când vă treziți? 
                   P.S. Și nu întreb numai personalul sanitar...

joi, 2 aprilie 2015

Ecou dantelat





''Te iubesc!'' dar... parcă ți-am mai spus-o
de un milion de ori
sau de un infinit de râuri de cuvinte...
parcă sunt ecou,
un ecou ce-a uitat să-și pună tiv
dantelat cu lacrimi rupte din soare
și perle adunate din stele.

Te iubesc, chiar dacă
nu ni s-au încrucișat privirile
de un veac, un veac și mai bine,
mai bine pentru mine sau pentru cine?
pentru amândoi?

Numai așa ne vom regăsi,
risipindu-ne unul pe altul,
alinându-ne privirea pribeagă
o singură dată pe vis.

Te iubesc din adâncul râurilor de lacrimi
și munților de suspine
cu toată suflarea trupului însetat de tine
drumul nu va lua sfârșit
nici atunci când vom păși pe el
dezrobiți.



miercuri, 1 aprilie 2015

Exist numai cu tine

 
 
Strivește-mi pe pleoape,
pe buze,  pe tălpi, pe cer
singurul fior
pe care l-am hrănit
de-a lungul anilor
departe de tine.

Pune-mi capul pe perna
umărului tău,
sărută-mi lacrimile,
una câte una,
parfumându-le cu tine.

Vino în fiecare vis,
din oricare colț de lume,
pune-mi culoarea ochilor tăi
în căușul palmei drepte
și adoarme-mi
dorul de tine.

Doar așa voi putea
păși pe gheața stelelor
pe roua primăverilor,
pe flăcările Iadurilor,
amintindu-le tuturor
că exist numai cu tine.





duminică, 15 martie 2015

Poem crunt


Am vrut să-ți scriu pe frunte, dimineața,
când șoapta ta-mi sădea în trup fiori
când soarele-mi cerea să-ți dărui viața
deși ți-am dat-o de mai multe ori.

nici nu mai știu cu ce se-nvinge lumea
cu ce se-ngână nopțile, pe rând,
din ce se naște vidul sau mulțimea,
știu doar atât, ești viu în al meu gând.

Am vrut să-ți scriu pe pletele albastre
când marea înceta să mă sărute,
pe firul de nisip căzut din astre,
să luminez zdrobind nopțile mute.

nici nu mai știu de când te-ascult în mine
silabisind tăcerile pustii
și mă ascund de tot ce se cuvine
să nu m-auzi cum te aștept să vii.

Am vrut să-mi șterg iluziile toate
de praful vremilor nepământești,
să-ți scriu din lacrimile-asimilate
poemul crunt în care dăinuiești.

nici nu mai știu unde mi-am pus cuvântul,
sub piatra rece să nu istovească,
dar am zidit pe stele jurământul
să te iubesc cu patimă cerească




sâmbătă, 7 martie 2015

Nu-i de ajuns

Am încercat seară de seară
să-mi îngrădesc gândul
cu cioburi de stele.
mi-au luat foc visele
și luminat nopțile.

Am hotărât să-mi despletesc
visele pe umerii munților,
în timp ce zorii-mi pictau chipul tău
în iarba înrourată
catifelându-mi călcâiul.

Am depus la picioarele dorului
stânci, lacrimi și miere
de pe buzele încleștate
ale  amintirilor
în care domneai
numai tu, regele viselor mele.

Am sfâșiat apusul cu ghearele
înmuiate în flăcările soarelui
și-am îngenunchiat înaintea lunii
ce urma să-și împartă visele
în frumoase și neîmplinite.

Am sperat că te voi uita,
m-am resemnat
știind că nu e de ajuns
să-i pui inimii ochelari
de soare la răsărit de lună.



sâmbătă, 21 februarie 2015

sângerând fir cu fir

 
 
 
Sparge geamul, te rog,
și privește-n blestem,
fără cioburi zălog,
să m-auzi când te chem,

nu lăsa visul prins
între-acele făpturi
care nu m-au distins
printre dărâmături.

nu-mi e lumea de unt,
nu-mi e poftă de ceai,
nu mai știu cine sunt,
nu mai știi ce să-mi dai...

nu mai vreau să-mi oferi
cer pictat de poeți,
nici nu-i cazul să-mi ceri
cerceluși, epoleți...

nu mai vreau să visez
numai flori la zenit,
să mă încătușez
pentru ce n-am greșit.

nu-mi e dor să-nfloresc
de la cer la pământ,
să învăț să cerșesc
pentru cei ce nu sunt.

mi-e lumina de orb,
într-o singură zi.
dintr-o pagină sorb
sensul clipelor vii,

mi-au pus lacăte-n gând
aripi smulse de  nori,
m-am trezit alinând
stele smulse de zori.

cioburi multe lipsesc
din sălbaticul șir,
gleznele-mi desfrunzesc
sângerând fir cu fir.
 
 
 
 

miercuri, 18 februarie 2015

În ultimii cinci ani

 
 
 
Tu ce-ai făcut în ultimii cinci ani?
Eu am iubit, cum n-am să-ți pot răspunde,
așa cum arde frunza sub castani
când toamna crudă versul îmi pătrunde,

cum n-am să mai iubesc cinci vieți de-acum,
nici n-aș putea improviza în grabă,
de cinci ani ard, mă sting, renasc din scrum
și mă strecor printre cei ce mă-ntreabă.

Tu ce-ai făcut în ultimii cinci ani?
Eu am purtat în piept nevătămată,
iubirea, ignorând contemporani
ce n-au simțit întregul niciodată.
 
 
 
 
 
 

marți, 17 februarie 2015

Poem fără tine




Tu nu ai auzit că
se poartă demachiantu-n buzunare?
Cangurii... trec pe stradă
fluierând a pagubă,
a pustiu,
și a vise coapte pe plită,
în țest,
la gura soarelui răsare.

Adorm din greșeală pe câmp
și înfloresc cu gândul la tine
și numai la tine,
din patru în patru clipe
de parcă sfertul academic
ar avea un an.

Mă trezești cu aceleași cuvinte
țintuite într-un șir de tăceri,
mângâindu-mă pe frunte
cu sufletu-ți cerșetor de vers.

Te iubesc la fel ca și ieri
când eram mai fragezi cu o viață,
mai limpezi cu un sărut
și mai goi cu un apus.

Un sfert de cer se cutremură de ciudă,
auzindu-mă.
Un altul se adapă cu lacrimile mele,
în timp ce se cultivă cel de-al trei-lea
cu semințele stelelor ce ne vor lumina
întregul.

Te iubesc, ca și când
nu mai am ce întinde pe pâine,
pe vers, pe întuneric, pe lumină,
să nu mă orbească și pe mine
amuțindu-mi viscolul zilelor
fără tine.

Te iubesc, cutremurându-mă de dor,
din zi până-n noapte,
și dintr-o noapte în cealaltă
pierzându-mă între pereții depărtărilor
mă strivesc sub gânduri
devenind poem.