Cititorii mei

Translate

luni, 27 octombrie 2014

Într-o zi sau într-o noapte

 
 
 
 
Într-o noapte, când valsând
peste duritatea lunii,
mă vei săruta în gând
dintre stele, ca nebunii,
vom desprinde dimineaţa
de tăcerea zorilor.
Într-o noapte, toată ceaţa
din frunzişul stelelor
va trimite peste lume
stropi de suflet înflorit
reuşind să ne îndrume
dragostea spre nesfârşit.

Într-o zi, domnind pe-o stea
pentru zarea muribundă
vom străbate dragostea
şi visele ce-o inundă,
vom implora soarele
să ne mistuie de dor
scăldându-i picioarele
în lacrima stelelor.
Într-o zi vom pune luna
nopţilor de pe poteci,
să ne depene cununa
viselor, să nu mai pleci.
 
 
 
 

vineri, 24 octombrie 2014

Îmi eşti... cât voi trăi

 
 
 
de câte feluri, oare,
port lacrimi pe obraz?
ştii bine cât mă doare...
m-au scăldat, de necaz
că nu te pot aduce
decât în nopţi târzii,
când visul mi-este dulce
şi te pot regăsi.

când noaptea mi-este goală
de strigăt vlăguită,
lacrima de pe coală
se naşte împietrită,
când geana te imploră
drumul să-l regăseşti,
noaptea multicoloră,
cu tine, să-mi hrăneşti,
 
când glasul tău renaşte
speranţa de-a zbura,
lacrima recunoaşte
că va mai picura,
în sufletul meu, dorul
de tine, cât voi fi
şi voi păstra izvorul
în locul inimii.

când vei deschide cerul
cu-o singură privire,
voi dezlega misterul.
lacrimi de fericire
vor picura pe gură
şi-n piept se vor opri...
sunt doar o picătură,
îmi eşti... cât voi trăi.
   


 
 
 

joi, 23 octombrie 2014

Să trăiesc în sfârşit





Iar plânge toamna-n lacrimi de iubire,
iar mă trezesc în noapte suspinând,
m-ai pustiit fără a-mi da de ştire
că locuieşti numai la mine-n gând.

Zadarnic frunza fiartă mă pândeşte
să-mi înfăşoare-n roua ei durerea,
mă strânge miezul nopţii, ca un cleşte,
numai în tine-mi găsesc mângâierea.

Iar plânge toamna plăsmuind poeme,
iar număr amintirile... la infinit,
mă răscolesc dar ştiu că mai e vreme
să te întorci, să trăiesc în sfârşit.

Mi-au îngheţat mâinile îndreptate
spre tine, îndurare implorând,
priveşte-mi ochii, e o nedreptate
să fi de fapt numai în al meu gând.



Dana Pătraşcu - Flăcări vii - recită - Sabina

vineri, 17 octombrie 2014

Mă predau vieţii




Ieri am brăzdat cu lacrima apusul
printre tăceri să nu mai rătăcesc,
am înţeles că alegând opusul
mi-am croit drumul supraomenesc.

Am înţeles că soarele apune
când luna-n stele noaptea îşi îmbracă,
că tu eşti singurul de pe această lume
care mă fierbe-n solzi de promoroacă.

Ieri ţi-am dat libertatea de-a alege
cu siguranţa că îţi vei lua zborul
descopăr azi că noi nu avem lege,
nici legile nu ard cum arde dorul.

Am înţeles că lacrima nu poate
să-mi şteargă amintirile oricât doresc
să te ascund în suflet, peste noapte
mă predau vieţii fiindcă te iubesc!



duminică, 12 octombrie 2014

Avem iubire, astăzi, de vânzare!!!





Voiam să strig, aşa... în gura mare:
Avem iubire, astăzi, de vânzare!!!
Poftiţi, vă rog, păşiţi... fără de teamă!
iubire caldă, proaspătă, de mamă,
cu sărutări pe creştet... şi pe... fese,
cu patimă şi fără interese,
din suflet neştirbit, peste măsură...
Poftiţi, vă rog, avem iubire pură
exact cât poate să cuprindă zarea,
munţii stâncoşi, pădurile şi marea...

Avem iubire sfântă şi concretă!
Cu cât o daţi? de nu sunt indiscretă!?!
Voiam să strig, dar... vorbele cad goale
în puţul neîncrederii totale.

Voiam s-o dau pe-un vers nevătămat,
dar s-a pierdut în praful înarmat...  

Voiam s-alung cerneala nopţii seci
dar am pierdut iubirea pe poteci,
am rătăci-o-n crânguri de trădare...
Avem iubire, astăzi, de vânzare!!!

De ai maşină, vilă, bani, avere,
un job de frunte, ai tot... şi putere
să cumperi dragoste cu căruciorul,
cisterna plină şi-acumulatorul...

Dar, de nu strigi aşa cum se cuvine,
Avem iubire s-o întinzi pe pâine!
E pură, ca o binecuvântare...
Vei avea dragoste doar de vânzare!!!

Vreau un poem pe ea, de eşti amabil,
preţul iubirii nu-i negociabil,
Stă scris în versuri albe, uimitoare...
Avem iubire, dar nu-i de vânzare!!!




marți, 7 octombrie 2014

Exişti pe veci în versurile mele!


Să nu te îndoieşti niciun minut,
vreo clipă doar din zilele mai grele,
că printre stele reci te-aş fi pierdut!
Exişti pe veci în versurile mele!

Să nu-ţi imaginezi c-ai fost plecat
chiar dacă depărtarea mă striveşte,
în suflet te-am păstrat ca pe-un păcat,
te voi iubi de-a pururi, nebuneşte!

Speram că sufletul mi l-am jertfit,
sacrificându-mă pentru vecie,
că fără mine să fi fericit,
dar inimile nu-s de jucărie...

miercuri, 1 octombrie 2014

Până în viaţa viitoare

 
 
 
 
Nu mai e timp să-ţi simt sărutul
sub cerul aşternut de mine,
au suspinat norii când vântul
biciuia visele bătrâne...

Nu mai găseam drumul prin ceaţă,
negura nu se risipea,
trăiam ca şi când doar o viaţă
croisem ieri... şi se dospea...

Înverşunată-n paşi spre soare
trasam un gând asurzitor
până în viaţa viitoare,
înveşmântată-n al tău dor.

Să nu mă ştie nicio boare,
să nu m-audă niciun gest,
ascundeam gânduri şi... datoare
mă adunam să mă contest.
 
Nu mai aveam  pe pleoape urme
nici paşii nu ţi-i auzeam,
mă urmăreau să mă consume
lupii care priveau prin geam.

Speram să-ţi fie aşternutul
mai alb decât un fulg de nea,
n-aş fi-îndrăznit să-ţi uit sărutul,
să-l copiez... nu se putea.