Cititorii mei

Translate

marți, 30 octombrie 2012

Nu ştiu cine-ţi ciripeşte


Eu de când mă ştiu pe lume
N-am putut a mă încrede
În gogoşi prăjite-n spume,
Cu-aromă de ce se vede...

N-am crezut în vrăjitoare,
Plătite sau neplătite...,
Eu plâng numai când mă doare,
Nu când îmi aduc aminte.

De-mi priveşti chipul, eşti sigur,
N-au rost întrebări ciudate...,
Îmi place să mă asigur
Şi să dau stabilitate.

Mi s-a spus că sunt o carte,
Că sunt proastă şi deschisă
Însă, am mers mai departe
Şi nu m-am lăsat învinsă.

Dar, când lacrima-mi dansează
Scăldându-mi ochii fierbinţi,
Misterul ce mă şochează
Este că, mereu mă simţi.

Nu ştiu cine-ţi ciripeşte,
Ghicitoare, turturele...?!?
Sau sufletul tău iubeşte
Chiar şi lacrimile mele?!?

Ele-s cele ce te-anunţă
Şi-oricât de departe-ai fii,
Într-o clipă mă denunţă
Sau doar tu mă poţi ghici?


luni, 29 octombrie 2012

O virgulă pusă-ntre lacrimi



Eu numai sunt de mult o veste,
Din noaptea-n care m-am născut,
În curând voi fii o poveste
Şi nu vei afla cine sunt.

Vei întâlni din întâmplare
O slovă, poate neuscată,
Ce-am aşternut-o-n graba mare
Şi nici n-ai s-o-nţelegi vreodată.

Eu numai sunt de mult o boare,
Din ziua-n care-am gângurit,
La prima mea aniversare
Şi flăcările-am biruit.

Vei întâlni sigur pe-o foaie
O virgulă pusă-ntre lacrimi,
Un curcubeu născut sub ploaie
Înviorat ades din patimi.

Eu numai sunt de mult povară,
Din noaptea-n care am primit
Iubire pură-n călimară
Şi muntele l-am cucerit.

Ai să-nţelegi târziu că timpul
Se scurge ca şi lacrima,
Că nu contează anotimpul
Ci doar ce laşi în urma ta.





Nu sunt doar un val

 
 
Dacă-n noapte ceri lumină,
În zori doar să dormitezi,
Când eşti vârf, la rădăcină,
Vara, vrei să hibernezi...

Dacă-n noapte spargi ferestre
Să presări pe catifele
O lume ce numai este
Fiindcă n-are timp de stele...

Şi-apoi ceri şi ceri dreptate
Strigi la lună şi la soare,
Aduci ceaţă-n claritate,
Alungând cerul din mare...

Dacă-n zori tragi draperia
Şi nu laşi să te-mpresoare
Decât gerul şi mândria,
Vei trăi fără culoare.

De te-ascunzi după cuvinte,
După măşti de carnaval,
Mai bine-adormi înainte
De-a visa că-s doar un val.

 
 

duminică, 28 octombrie 2012

Pot iubi între spini

"-De ce-ţi vopseşti în verde viaţa?"
M-a întrebat o curioasă,
-Fiindcă din verde-mi iau speranţa
Că nicio toamnă nu m-apasă.

Fiindcă în ochii lui, şi cerul
Tot verde e, înseninat,
Pentru că el e creatorul
Ce-n verde crud m-a inspirat.

La modă e să stai sub gânduri,
Să laşi doar razele din tine
Să se-ntrevadă, printre rânduri,
Când sufletul nu-ţi aparţine.

Îmi vopsesc viaţa toată-n verde
Să-i dau iz de copilărie,
Când toamna sub rugini mă pierde,
Să răzbesc printr-o simetrie.

Pentru că doar cu verde-mi  plouă
Pe pagini, versul pur şi cald,
Iar eu, cu palmele-amândouă
Îl dăruiesc, gerul să scald.

La modă e s-ascunzi sub haină
Tot ceea ce ai mai urât,
Să-ţi trăieşti viaţa într-o taină
Visând că eşti ceva mai mult.

Eu vopsesc viaţa-n verde aprig
Ca orice om, pe veci, să vadă
Că pot iubi-ntre spini, ce frig
Dar, nu o fac doar de paradă.


vineri, 26 octombrie 2012

Pentru un bănuţ




Am fost odată într-o bancă
Să-mi plătesc viaţa cu monezi,
M-a privit ca pe-o sărăntoacă,
O doamnă fină, cu ochi verzi.

Un pumn de bani, cât o bancnotă
I-am dat, ea m-a privit ciudat
Parcă citea o anecdotă
Cu gust de lacrimă, sărat.

Azi, am găsit un ban pe stradă,
Aruncat poate de-o cucoană
În noaptea ce nu vrea să vadă
Cum se iubeşte fără hrană.

Sau poate i-a scăpat din mână
Unei minore parfumate,
Doar e sfârşit de săptămână
Şi trăim toţi în libertate.

L-am ridicat, fără ruşine
L-am strâns în palma mea fierbinte,
Stelele poate-au râs de mine
Dar eu, am păşit înainte.

Un ban, mic, fără importanţă,
Căzut în noapte pe trotuar,
Viaţa lui n-a luat vacanţă,
L-am încălzit, în buzunar.

L-am strâns în palmă cu putere
De parcă ar fii fost comoară,
Poate chiar e, poate-i avere
Sau plata lacrimii, amară.

Poate-a fost călcat în picioare
De sute, mii de călători,
L-am salvat, rămânând datoare
Să-mi expun gestul, de cu zori.

Nu cred că-n mintea mea, avară,
Stătea întins gândul că eu,
Pot fii, pentru întâi-a oară,
Pentru-n bănuţ, mic Dumnezeu.

L-am strâns în palma mea cea dreaptă
Să-mi dea puterea-i de... metal.
E vineri, viaţa nu m-asteaptă,
E vineri, trece ca un val.


marți, 23 octombrie 2012

Alegere



Nu vreau să-ntind mâna spre soare,
Să-ţi umbresc drumul cu vreun nor,
Mai bine muşc din depărtare,
Hrănindu-mă cu al tău dor.

Aleg să fiu sclavul iubirii,
Orbească dracii toţi, de ciudă,
Că-n timp ce-ngrijesc trandafirii,
Ei, pentru a mă-nţepa, asudă.

Aleg să dau vieţii culoare
Din ochii tăi şi geana mea,
Ignorând orice vrăjitoare
Ce nu invocă dragostea.

Nu vreau să rătăcesc prin ceaţă,
Mai bine-mi fac prin munte drum
Decât să strâng întreaga viaţă
Saci îmbâcsiţi de ger şi fum.

Aleg să-mi pun sare pe rană
Decât să mă înec în miere,
Zaharisindu-mă într-o cană
Cu pereţi căptuşiţi de fiere.

Aleg să port în suflet chinul
Şi crucea-n spate, fără teamă,
Decât să dăruiesc suspinul
Uitând că dragostea mă cheamă.

Nu vreau să te admir pe tavă,
Aburind, din cuptor, ieşit,
Mai bine sufăr sub potcoavă
Şi te iubesc la nesfârşit.


duminică, 21 octombrie 2012

Război în Paradis




Era război în acea lume...
De parcă-n asta-ar fi mai bine
Printre enigme şi cutume,
Lacrimi, durere şi suspine...

Era război, iubirea mea,
În acel vis, poate coşmar...?!?
Cum să-l numesc, când noaptea-i grea
Şi totuşi n-are gust amar!?!

Când Cerul, îngeri îmi trimite,
În locul tău, să îmi mângăie
Sufletul şi când nu admite
Inima-n flăcări să-mi sfâşie...

Poate că doar eu văd războiul,
Poate că doar eu simt deşertul
În care mă topesc ca sloiul
Ce-n flăcări scaldă postamentul.

Poate că numai Cerul ştie
Cât mă apasă cu-al lui nor
Cât depărtarea mă sfâşie,
Cât te iubesc şi te ador!

Poate c-a fost numai un vis
În care voiam să dobor
Armele reci din Paradis,
Să te iubesc, să te ador!





miercuri, 17 octombrie 2012

Telepatie



Priveam în gol prin geana udă
Spulberând groaza din tăcere,
Să-mi adun clipa ce asudă
Ne-îndrăznind, mai mult, a cere.

Priveam un zid cu carnea groasă
Să-mi pun o singură idee
Sub geana, care nu mă lasă
Să număr paşi pe-altă alee.

Priveam un suflet despletit,
Prin flăcări, hărăzit să nască,
Din geana ce s-a limpezit,
Izbânda supraomenească.

Priveam oglinda plictisită
De aburul ce-o-nceţoşa
Rece şi dură, împietrită
Dar, nu mă mai înduioşa.

Priveam o stradă înfundată,
I-am găsit singura ieşire
Numai la pieptul tău şi-ndată
Mi-am găsit drum spre fericire.


marți, 16 octombrie 2012

Raiul meu

Cu-n singur gând îmi dai lumină,
Cu un cuvânt mă amăgeşti
Că ar fii doar din a mea vină
Iubirea noastră ca-n poveşti.

Din straturi albe de petale
Îmi dăruieşti aripi de zână,
Să mă simt în braţele tale
O perlă smulsă din furtună.

Cu-n singur gest îmi iau splendoare
Din visul ce mi-l zugrăveşti
Pe stelele aducătoare
De clipe-n care mă iubeşti.

Din straturi albe de sidef
Ţi-aş tălmaci poemul sfânt
Ieşit etern în relief,
Eşti Raiul meu pe-acest pământ!


luni, 15 octombrie 2012

Te iubesc fiindcă exişti!

De-aş putea să spun că-n toamnă
Pierd o clipă fără tine,
N-aş putea să-ţi spun ce-nseamnă
Viaţa, ce nu-mi aparţine.

De-aş putea purta-ntr-o noapte
Un alt vis, abandonat,
N-aş putea să-ţi găsesc şoapte
Sub cearceaful parfumat.

De-aş putea să zbor spre lună
Fără raza ta, fierbinte,
Ochii tăi i-aş lua, cunună
Şi i-aş adâncii în minte.

De-aş putea, numai o clipă
Fără tine să clipesc,
Aş rosti fără de frică...
"Nu ştiu de ce te iubesc!"

Dar, atâta timp cât Cerul
Vrea în suflet să-mi domneşti,
Descifrat este misterul,
Exist fiindcă mă iubeşti!




duminică, 14 octombrie 2012

Se face lumină

 
 
Se face lumină, din beznă va ninge,
Se scutură norul de impurităţi,
Se sfarmă durerea, dreptatea învinge,
Se face lumină, prin neclarităţi.

Se face lumină prin negura brută,
Se naşte cuvântul din slovă cerească,
Se scurge în pagini iubirea acută,
 Se face lumină, să ne copleşească.
 
 Se face lumină, scântei albe fierb,
Se spulberă gheaţa din suflete reci,
Se înfiripează spectacol superb,
Se face lumină pe unde-i să treci.
 
 Se face lumină sub scame de nori,
Se scaldă mirajul din crudul apus,
Se leagănă luna alene în zori,
Se face lumină, aşa cum mi-ai spus.


joi, 11 octombrie 2012

Cea mai frumoasă şi mai fericită



Sunt cea mai frumoasă femeie din lume!
Cu mâini încleştate pe nori,
Călcâiele-nfipte în modul de-a spune:
Sunt cea mai frumoasa femeie din zori!

Sunt cea mai frumoasă şi mai fericită
Femeie din lumea de azi,
Iubesc cât tot cerul, în care iubită
Mă urci, mă cobori, limpezeşti şi mă scalzi.

Sunt cea mai frumoasă femeie cu tine!
Am trup de izbândă şi dor,
Speranţa deplină în ziua ce vine,
Sunt cea mai frumoasă, cu tine în zbor!

Sunt cea mai frumoasă femeie din stele,
Fărâmă infimă pe cerul imens,
Sunt cea mai frumoasă în braţele tale,
Cu-o singură clipă, îmi dai vieţii sens.

Sunt mult mai frumoasă decât orice zână,
Mai purificată decât orice ger,
Sunt cea mai frumoasă cu tine de mână,
Prin tine renasc, prin tine am cer.





Iubirea n-are nicio lege

 
 
Cine ne poate înţelege,
În lumea fără chip şi trup?!?
Iubirea n-are nicio lege
Iar, eu n-am timp s-o întrerup.

Celor ce fură, mă sărută
Citindu-mi versul pe furiş
Şi din averea mea tăcută
Îşi fac mereu acoperiş?!?
 
Cum să le cer a mă-nţelege
Celor ce n-au norocul meu,
Din ceruri să poată culege
Har dăruit de Dumnezeu?!?
 
Cum să pretind un solz de soare
Imenşilor gheţari de pol?!?
Când ei trăiesc fără culoare
Precum moluştele-n nămol.

Cine ne poate înţelege?!?
Numai acel care iubeşte
Fără să-i pese ce culege,
Din suflet viaţă dăruieşte.

Nici nu pretind agoniseală
 Celor ce nu ne înţeleg,
Pe mine simţul nu mă-nşeală,
În dragoste mă reculeg.

Noi am venit pe-această lume
Să demonstrăm că n-a murit,
Că n-are cum să se consume
Iubirea fără de sfârşit.



miercuri, 10 octombrie 2012

O lume-n ochii tăi

 
 
Eu văd ceea ce mulţi nu văd,
Tu, doar ce izvorăşte-n mine,
Când lumea întreagă-i un prăpăd
Miracolul stă doar în tine.

Eu văd ceea ce mulţi ascund,
Tu zăreşti totul dintr-un vers,
În fiecare trup pătrund
Însă, toţi cred c-ar fii invers.

Eu văd ceea ce mulţi visează,
Tu, visele le răvăşeşti
Pentru că dragostea tronează
În noi, mai mult ca în poveşti.

Eu văd în timp şi peste vreme,
Tu-mi dai dreptate de cu zori,
Când lumea întreagă-n lacrimi geme
Eu zbor pe-un pat imens de flori.

Eu văd o lume-n ochii tăi,
Tu vezi în mine universul,
Iubirea noastră în văpăi
Renaşte cum îmi curge versul.



marți, 9 octombrie 2012

Cred că stelelor le pasă



Vara s-a scurs printre suspine,
Toamna mă frânge-n nopţi târzii,
Adorm cu dor imens de tine
Înlăcrimând alţi zori de zi.

Chiar crezi că stelelor le pasă
De-acest imens covor de frunze?
Chiar crezi că visele mă lasă
Să-mi hrănesc sufletul cu pânze?

Luna şi-a distrus jumătatea,
Soarele-i palid ca şi mine
Deşi, nu mă-ngrozeşte moartea,
Îmi este tare dor de tine!

Chiar crezi că stelelor le pasă
De-nmormântarea frunzelor?
E clar că toamna mă apasă
Să-mi mistui sufletul de dor.

Purific nopţile cu lacrimi,
Serile-n versuri învelesc,
Probabil am vreo zece inimi
De-aceea supravieţuiesc.

Chiar crezi că stelelor le pasă
C-adorm mereu cu tine-n gând,
Aşteptând să te-ntorci acasă?
Se sting şi ele... rând pe rând.









luni, 8 octombrie 2012

Secunda următoare

 
 
 
Chiar în secunda următoare
Toţi norii se vor risipi,
O pată verde de splendoare
Din toamnă se va dezlipi.
 
Din nou vom prinde picătura
În braţe şi-o vom dezmierda 
Până vom îmblânzi arsura
Flăcărilor ce-o amenda.
 
Chiar în minutul care vine
Sufletu-n palme-ţi voi preda, 
Sigură că nu eşti oricine,
Ca frunza-n toamnă voi ceda.
 
Ca un covor mă voi aşterne
Trupul fierbinte să-mi sfărâmi,
În sărutări ce le vei cerne
Pentru începutul altei lumi.

Chiar în următoarea clipă
Stelele-n noapte vor zâmbi
Şi în imensa lor risipă
 La pieptul tău mă voi topi.



duminică, 7 octombrie 2012

Mai stai o noapte!



Mai stai o noapte, dragul meu!
În linişte să te sărut,
Să mă topesc la pieptul tău,
Să nu spui că ţi s-a părut
C-a trecut timpul în zadar.
Să capturăm stelele toate,
Să le sorbim dintr-un pahar,
 Întreaga seară, întreaga noapte.

 Mai stai o noapte, dragul meu,
O noapte doar să te iubesc,
Să-i mulţumesc lui Dumnezeu
 Că mi-a dat dreptul să zâmbesc.
Mai stai o noapte pentru toate
Nopţile care vor urma,
Să-mi picuri elixir şi poate
Durerile îmi vei curma.

Mai stai o noapte, dragul meu
Să-ţi mângâi pletele-n tăcere,
Să uit de tot ce-a fost mai greu
Când noaptea-mi dăruia durere.
Mai stai o noapte pentru mine,
Să pun deoparte amintirea
Clipelor şi te du cu bine,
Intactă-am să-ţi păstrez iubirea.

 
 

sâmbătă, 6 octombrie 2012

Eminescu îmi zâmbeşte



În oraşu-n care plouă
De trei ori pe săptămână
Iar cocoşul face ouă
Cu brânză şi cu smântână,
Unde moara e stricată,
Porumbul nemăcinat
Mămăliga-i afumată
Şi tuciul necurăţat,
Unde gropile-s în floare,
Căinii cu covrigii-n coadă...
Unde banca e datoare
S-arunce toţi banii-n stradă,
Piţigoiul să-şi ascută
Zilnic, ghearele tocite...
Bibilica cea tăcută
S-a apucat să recite
 Câte-o strofă, câte două 
Din Luceafărul cel lung....
În oraşu-n care plouă,
Unde credeaţi c-am s-ajung?
Eminescu, de pe boltă
Urmăreşte zâmbitor
Cu-o privire dezinvoltă
De imens nemuritor,
Ne şopteşte câteodată,
Zâmbindu-ne-n colţul gurii,
"Rima este demodată?
Are gustul tastaturii,
Fiindcă totul s-a schimbat,
Viaţa trece ca un val,
Poetu-i născut în pat
Dar, în patul de spital.
El nu doarme-n nicio seară,
Găseşte mereu ceva
Să scrie, din inimioară,
Oricât de mult ar ploua"


Şoarecele beat (pamflet)



Într-o joi, de dimineaţă
Şoarecele a-ndrăznit
Să privească drept în faţă
Un ciorchine... "prăpădit"
Şi-a spus el, în a sa minte,
Încercând să-l vadă vin
Într-o cupă mai fierbinte
Decât soarele divin.
Lângă cupă, pulpa-n tavă,
Friptă bine, aburindă...
Dând din coada lui firavă,
Se tot privea în oglindă
Fermecându-se pe sine
Cu statura lui înaltă,
Beat de ani şi ani de zile
 De mirosul dintr-o haltă.
Visul lui plin de culoare
Născut într-un pat îngust
Se credea o dezmierdare
Însă, mirosea a must.

Viţa de vie aleasă,
Din ciorchine-a tresărit,
Nelăsându-se culeasă
De-un şoarece... ipocrit.
Morala sub-înţeleasă
Vă lăsăm s-o dezlegaţi.
De-aveţi via neculeasă
N-are rost să vă-mbătaţi
Cu vise-aruncate-n vânt,
Metafore, vorbe mari,
Trăim pe-acelaşi pământ
Şi poeţi şi armăsari,
Totul e să ştii să pierzi,
Să câştigi şi să oferi,
Altfel strugurii sunt verzi
În orice vis îi transferi.
 Vinul s-ar putea să-ţi pară
Ieftin, chiar fără valoare
Dar, ciorchinele de ţară
Nu-i copt în incubatoare.





vineri, 5 octombrie 2012

Reîmprospătăm iubirea

 
În noaptea asta prindem luna
În palme, să-i slăvim splendoarea,
Să-i împletim cu vers cununa
Din flori de crin să-i dăm culoarea.

În noaptea asta punem stele 
La încolţit, să dăinuiască
De-a pururi în clipele mele
Privirea-ţi blândă, îngerească.

În noaptea asta strângem bolta
Sub aripile noastre pure,
Doar toamna se-adună recolta
Stol de iubire să îndure.

În noaptea asta capturăm
Pentru vecie, fericirea,
În lacrimi albe o scăldăm
Să reîmprospătăm iubirea.
 
 În noaptea asta, zborul nostru
Va lăsa urme-n univers,
Vom pune dorului căpăstru 
Şi-l vom topi-ntr-un singur vers.


Sunt ca orice om, pământ




De sub atele, protejată
De gânduri, lacrimă şi vise,
Mai smulg o clipă, câteodată
Prin geamurile larg deschise.

Bătăile neregulate
Se-aud în noapte, sub cămaşă,
 Printre săgeţi, avide toate
Să-mi rupă pieptul cu-o cravaşă.

În palma visului mă împinge
Ca pe un lanţ de amintiri
Puternic, care mă învinge
Fără vreo cale de ieşiri.

 Rămân în lumea mea ciudată
Şi-mi scald în ea clipele reci,
În tine, veşnic ferecată
Oriunde-ai fii, n-ai cum să pleci.

Deschide ochii doar o clipă,
Nu sunt un spin de trandafir,
 De lacrimă să fac risipă
Nici de lumină-n cimitir.

Citeşte-mă cât aştern încă,
Priveşte-mă cât încă sunt,
Par rece, dură ca o stâncă
Dar, sunt ca orice om, pământ.


Când lacrima se va opri

Chiar de va fi să mor de dor,
Tu să păşeşti cu mine-n gând,
Voi reveni, vibrând în zbor
Să te sărut, curând, curând.

Chiar de va fi să mă topesc
Cum se topeşte lumânarea,
Tu să nu uiţi cât te iubesc
Şi nicicând n-am gustat uitarea.

Chiar de va fi să-mi pui pe geană
Ultim sărut înlăcrimat,
Ce-ar lecui oricare rană,
Să vii, chiar de nu te-am chemat.

 Chiar de va fi s-ajungi când cerul
Se va deschide pentru-o clipă,
Să duc cu mine tot misterul
Iubirii noastre pe aripă.

 Chiar de va fi să vii-ntr-o noapte
Când lacrima se va opri,
 Şi-n Carul Mare, de departe,
Vor plânge stelele, să vii!

Chiar de va fi s-ajungi când norii
Din pagini se vor risipi,
Mă vor strecura cititorii
Dar, numai tu mă vei găsi...

Chiar dacă lacrima albastră
Pe pagini se va dilua,
Tu să nu uiţi iubirea noastră,
 Cum nici eu nu te pot uita!


miercuri, 3 octombrie 2012

Cât încă are cerul stele



În noaptea asta-aş vrea să plouă
Peste metaforele mele,
Să sfâşii paginile-n două
Cu vise ferecate-n stele.

În noaptea asta-aş vrea să strig
"Mi-e dor de tine!" din rărunchi,
Să mă auzi, şoptind: "mi-e frig!"
Să fiu, din lacrimi, un mănunchi.

 În noaptea asta-aş vrea să-ţi dau
Doar un sărut, peste o mie...
În noaptea asta, simt că vreau
Să mă transformi în poezie.

În noaptea asta-aş vrea să plâng
Cât încă are cerul stele,
Sub sărutări, lacrimi să frâng,
Dansând doar pe palmele tale.



Pedeapsă fără de păcat!


Cu gheare crude de-ntrebare
Simt timpul cum mă înconjoară,
Eu n-am motiv să-mi cer iertare
Dar, neîncrederea doboară.

Mă-ntreb cât pot să fiu de dură?!?
Mă-ntreb cât pot să te iubesc?!?
Când vei ieşi de sub armură
Voi reuşi iar să zâmbesc?

Timpul se scurge-ncet şi bine
Clipa nu pot să o zidesc,
Nici n-am încredere în mine,
Nu ştiu cu ce-am să mai gândesc...

Furtuna-mi stă înfiptă-n minte,
Mă doare... arde... mult prea tare
Deşi, te iubesc ca 'nainte,
Eu n-am motiv să-mi cer iertare.
.
Mi-e teamă, dragul meu, mi-e frică
Să nu strivesc clipa de zid
Iar, zidul rece nu-mi explică
Aroma aceasta de perfid...

Am obosit să port pe glezne
Vinovăţii închipuite,
Din dragoste... am iertat lesne
Totuşi, îmi stăruie în minte...

Ce timpuri de rebut trăim!!!
Eu... ca pe vremuri te iubesc!!!
De-abia aştept să ne-ntâlnim
 Dar, lacrimile podidesc...

Mă cred doar norii mei pufoşi,
 Ei ştiu ce-ascund sub pardesiu,
Cum să-ntreb ochii tăi frumoşi
Ce văd? Deşert, abur, pustiu???

 Am obosit să port pe tâmple
Pedeapsă fără de păcat!
Vreau să ştiu ce-o să se întâmple?!?
Nimic nu mi-ai clarificat!

M-am săturat să calc pe zgură,
Sufletu-n mine-i ars de mult,
Sunt doar o simplă picătură
Ce scrie şi vreau să te-ascult!



marți, 2 octombrie 2012

Fără concurenţă

 
 
De-aş afla şi eu secretul
Ce pluteşte fără teamă...!?!
Mă simt ca şi-analfabetul
Care stelele recheamă
Să le cânte la chitară
Zborul mângâierii tale 
Căutând seară de seară
Misterele ancestrale.
 
De-aş afla cum faci, iubite
De simţi totul, imediat...!?!
Mistere nebănuite
Curg din nou... întemeiat
Ţi-a fost gându-n astă seară...
Lupul, colţii-şi ascuţea
Însă, seva mea-i amară
 Fără mângâierea ta.

De-aş afla cine-ţi şopteşte,
Când zâmbesc nevinovat
Unui lup ce se foieşte
Peste pagini... transformat...!?!
  Tu-mi juri că-i coincidenţă,
N-am cum să mă dumiresc,
Ştiu doar că n-ai concurenţă,
Doar pe tine te iubesc!