Incantaţii

Priviţi-mă cât mai e vreme,
Pe nas, să-mi puneţi ochelarii,
Cât încă n-am de ce mă teme
Că ne vor camufla gheţarii.

Credeţi-mă cât mai am şoaptă
Şi duiosie prinsă-n ea,
Cât încă am aleea dreaptă
Şi vă hrănesc cu dragostea.

Strigaţi-mă cât mai am vina
De-a mă ascunde după vise,
Cât încă-mi iubesc rădăcina
Cu braţele mereu deschise.

Cântaţi-mă pe note clare,
Cu tonul cât mai conturat,
Să pot valsa în continuare
La fel de lent şi de curat.

Opriţi-mă cât nu am glezna
Prea hotărâtă de plecare,
Cât încă mai luminez bezna
Ridicând ochii a iertare.

Iubiţi-mă cât se mai poate
Să-mi înduraţi sufletul ars
De toate ielele din noapte
Ce mi-au rupt straiele în dans.

Uitaţi-mă cât mai am vreme
Să-mi reiau zborul spre neant,
Să las în urma mea poeme
Şi-aroma unui emigrant.

Oda zilei trecute

În roşu purpuriu ţi-aş picta zorii,
Lacrima în săruturi aş zvânta,
Cu aripi aş dota toţi trecătorii
Ce au lăsat umbre negre-n calea ta.

În galben pai aş decora dorinţa
De-a te sustrage dintre norii grei,
Cu visul pur ţi-aş tapeta voinţa
De-a exista senină-n ochii mei.

În verde crud ţi-aş edita destinul,
În roz aprins, petala de noroc,
Cu dragoste ţi-aş inunda suspinul,
Să-nving tristeţea cu un singur joc.

Din dor ţi-aş împleti amurgul grabnic,
Cu diafane flori de trandafiri,
Să-ţi fie drumul parfumat puternic
Cu vers, din care viaţă să inspiri.

Ţi-aş pune busuioc sub pui de pernă,
Să-ţi fie noaptea fără de coşmar,
Dar, ca o simplă zi, nu eşti eternă.
Pleci în curând, ca multe-n calendar.

Ei bine!

Ei bine, azi ţi-aş spune că se poate
Chiar dacă mi-ai răspunde că nu vrei
Să ştii cum trece fiecare noapte
Cu dor nebun, nebun de ochii tăi.

Ei bine, azi ţi-as spune că izvorul
A greşit sensul şi s-a rătacit
Aşa cum rătăceşte-n mine dorul
Chiar dacă altceva i-am poruncit.

Ei bine, azi ţi-aş spune că iubirea
Ca o nalucă, printre stânci, se-adapă
Dar, visul ce-mi trezeşte amintirea,
Realitatea, nu vrea s-o priceapă.

Ei bine, inima ţi-ar spune o minciună
Însă nu poate să o împletească,
În ea lacrimile se tot adună
Iar, dragostea ar vrea să-nmugurească.

Vibrații

Astrele mă preocupă
Cu jocul lor asimetric,
După ce-am băut o cupă
De lumină, pe întuneric.

Mă răsfrâng pe geana Lunii
Punând semnul sub copertă
Și-n mijlocul săptămânii
Scot durerea la ofertă.

Dau secundele uitării,
Liniștind ape-nspumate
Ce mi-au smuls gardul tăcerii
Cu strigăte disperate.

Întind mâna spre himere
Cerșind un cuvânt mahmur,
Printre clipe austere,
Aripii să-i dau contur.

Răstorn ceru-n palma stângă,
Cu dreapta sfios mă-nchin,
Aștern, sperând să v-atingă
În suflet, darul divin.

Zbor

Am născocit o Lună peste toate
Bifând stele aprinse între timp,
Cu dragoste am împletit în noapte
Drum nesecat, vărsat în anotimp.
E liniște acum peste poiene,
Firave seri se scurg visând duios,
Gându-mi sărută somnul de pe gene,
Hrănindu-mă cu tot ce-i mai frumos.
Iubirea mi-a dospit în palma stângă
Jocul de-a viața, fără de coșmar,
Karmei, încearcă lacrima să-i frângă
Luminând zilele din calendar.
Mă pierd între iubire și miracol,
Nopțile toate le-mpletesc cu stele,
O lacrimă de dor am drept obstacol
Pândind din umbra zâmbetelor mele.
Rodesc sămânța veacului ce vine,
Sperând că voi renaște într-o zi
Și las în urmă ce mi se cuvine,
Trăind doar din dorința de-a clădi.
Țin palmele lipite în bărbie
Udându-le, uneori, fără spor,
Visez o lume-n care n-o să fie
Xenofobia, parte din decor.
Zbor!

La capăt de curcubeu

Ploi vor mai fi cât vom trăi,
şi curcubeu va fi mereu,
din şansă beau fără să vreau
să lenevesc. Drept să păşesc
oricând, oricum, însă pe drum
vreau să zăresc doar ce iubesc.

Voi revedea raze de stea
cum mă pătrund, cu-al lor rotund,
pe cord deschis, alert, în vis,
cum se strecoară în prag de seară
într-o desagă, vie, dulceagă.

Clipa să curgă şi să parcurgă
zbor de cocor, fără vreun dor,
asemănare mistuitoare
dintr-un nucleu de curcubeu
hrănit din ploi de amândoi,
născut pe cer dintr-un stingher,
năvalnic dor de muritor.

Ne vom iubi, oricum ar fi
fără oprire, sfântă menire
şi năzuinţă pentru credinţă,
eternitate şi libertate.

Să înflorim când ne dorim
ploi infernale în seri banale,
ascunşi de ger şi de fulger,
să construim visul sublim
de-a ne izbi, în zori de zi,
de-un cer curat, catifelat,
ca drumul meu din curcubeu
la al tău piept! În zbor s-aştept
iubire pură de picătură
din suflet cald, ca un smarald
plin de parfum. Capăt de drum
s-alcătuim, să ne iubim
la infinit, neprihănit,
blând curcubeu, doar tu şi eu.

Bun venit, toamnă!

Firavă, ca o crăiasă
Ne-a părăsit blânda vară,
Numai în suflet şi-n casă
A rămas caniculară.

Urlet jalnic în cascadă,
Tânguiri de vânt grăbit
Se strecoară lent din stradă,
Toamna iar ne-a înrobit.

Zbucium crud de frunză arsă
Din sufletul toamnei reci,
În urma ploilor varsă
Rugina peste poteci.

Fierbe vinul în butoaie,
Fum din coşuri se ridică,
Curge timpul în şiroaie,
Peste noi urme aplică.

Unul strănută de zor,
Altul e mai răguşit,
Eu, aici, cu-al verii dor
Urez toamnei: Bun venit!

Rugă

Dă-mi Doamne, slovă înţeleaptă
Să mângâi sufletul rănit
De-o lume rece şi nedreaptă,
Pierdută-n scop nedefinit.

Cu mâna dreaptă, stropi de rouă,
În palma stângă, să adun
Şi-apoi cu palmele-amândouă
Pe suflete să le depun.

Dă-mi Doamne, aripi de albină,
Polenul să-l pot colecta
Din Soare, să redau lumină
Aşa cum, doar eu, ştiu puncta.

Cu mâna stângă s-ating cerul
Să-nlătur norii-ncrâncenaţi,
Aşa cum rade bărbierul
Barba celor îndoliaţi.

Dă-mi Doamne, versul tău duios
S-alin ochii înlăcrimaţi,
Nevoia unui credincios
Şi orice sfadă între fraţi.

Amin!

Visul unei femei

(Pamflet)


Plecată-n lume să rostesc,
În şoaptă, graiul românesc,
Trecu-i de Nisa şi Paris
Să-mi pot îndeplini un vis.
Să visez un bancher model
După ce mătur prin hotel,
Iar după ce-am spălat pe jos
S-adorm, visând un Făt-Frumos.
Patronul să-mi dea peste mop
Să scurg ce-a mai rămas în dop,
Să storc şi sticla şi paharul
Pe gât, ca să-mi înec amarul
Că n-am avut în România
Curajul să alung prostia
Şi-am cărat-o peste hotare
Unde visez în disperare.
Am învăţat limba engleză
Deşi, aveam doar 2 în teză
Dar, diferenţa este mare...
Acum muncesc în deplasare
Şi-am reţinut că lada-i ladă,
Ledy se plimbă prin ogradă
Cu-n puradel, sau poate doi,
Mă spăl pe faţă numai joi
Dar, ăsta a fost visul meu,
Am euroi, nu ca voi, leu.

Visul unui bărbăt

(Pamflet)



Am plecat peste hotare,
Nici în bască nu mă doare.
Aici este mult mai bine,
Primesc și spor de rușine
Și spor de toxicitate,
Dinadins stau mai în spate,
Culeg ultima căpșună
C-am auzit că-i mai bună,
N-am gustat, doar la cantină
Mănânc, ca să-mi iau mașină,
Să pun și-un ban la saltea.
Deja am de-o acadea
Și mai strâng și-n altă seară,
Ăsta-i visul meu de-o vară,
Așteptam ca un neghiob
În țară, să prind un job,
Când e-așa de cool afară...
Am oricând o domnișoară,
O iau seara de la pește
Și-așa tare mă iubește,
Fără de prejudecăți,
Așa-i iubește pe toți,
E meseriașă fata
Mi-aș vinde chiar și cravata
Dacă nu aș fi vândut-o
În noaptea când am pierdut-o
La bingo sau biliard,
Și-am dormit o noapte-n gard.
Ce bine c-am făcut sport,
Azi am fost hamal în port,
Ieri am mutat un hambar
Iar acum mă duc la bar
Să beau un pahar cu gin
Că pe-aici nu se bea vin,
Nu se mân'că barabule,
Se bea doar apă cu bule
Din aceea la butoi
Dar n-am lei, am euroi.

Renasc

Oprisem la fereastră gândul,
Uitasem glasul tău ceresc,
Mă rătăcisem precum vântul
Să uit cât de mult te iubesc.

Oprisem lacrima să curgă,
Zorilor, rouă să le dau,
În suflet pacea să-mi ajungă,
Trecutului să te predau.

Oprisem dorul tău la poartă
Deși, bătea necontenit,
Ca ploaia, peste frunza moartă
Din toamnă, când am ruginit.

Oprisem stelele să cadă
Și norii i-am împrăștiat,
Cu mâinile-am făcut arcadă,
Zadarnic, nu te-am așteptat.

Oprisem pașii pe alee
S-alerge-ntruna fără rost.
Acum renasc ca o scânteie
Și-am uitat cât de greu mi-a fost.

Înmugurire

Sărutul tău, aripa-mi frântă,
Mi-a redresat-o peste nori,
M-am luat cu visele la trântă
Să nu mă rătăcesc prin flori.

Privirea ta, bolta-nnorată,
A-nseninat-o într-o seară,
De parcă era prima dată
Când brațul tău cu mine zboară.

Cuvântul tău, șoapta-mi nebună,
Din gură n-a lăsat să-mi scape,
A îngenunchiat crunta furtună
Cu sărutări fierbinți pe pleoape.

Inima ta, mi-a redat visul
Ce-l ascunsesem într-un scrin
Și mi-a îndepărtat abisul
Cu-al tău parfum din flori de crin.

Iubirea noastră, zbuciumată,
Prin ani a supraviețuit.
Venirea ta neașteptată,
Sufletul, mi-a tămăduit.

Spre stele

Ard în cupe flăcări sfinte
Dintr-o fragedă carență
Ignorănd nopțile crunte
Când n-aveam independență.

Culeg boabe de lumină
Dintr-un curcubeu integru
Și stropesc la rădăcină
Soarele vopsit în negru.

Arunc cărțile pe masă
Ca un cartofor nervos,
Caut rimele prin casă
Să-mpletesc un vers frumos.

Alung visele din mine
Dintre spini să îmi iau zborul,
Mă lovesc de culmi alpine
Și mă năpustește dorul.

Azvârl haina de pe umeri
Și mângâi cerul cu mâna,
Culegând dintre expuneri
Norul, ce-acoperă Luna.

Adorm lacrima în barbă
Ridicând ochii spre cer,
Culeg calm vina din iarbă
Și deslușesc un mister.

Închid paginile triste
Cu puterea minții mele.
Triluri sentimentaliste
Mă înalță sus, la stele.

Doar Eminescu

Nu sunt poet, sunt doar un strop
Cu mult sau mai puțin noroc.
Nu sunt poet, dar în galop
Gândul mă poartă, nu spre troc,
Cum mulți o fac în astă lume.

Nu sunt poet, sunt o ființă
Ce-ador să zâmbesc și să scriu.
Nu sunt poet, în suferință
Sau fericire doar, descriu,
Gândesc și-aștern versuri și glume.

Nu sunt poet, n-aplaudați!
Pe prima pagină nu vreau,
Acolo sunt mulți dezbrăcați
Sau cei care doar averi au
Și-aleargă după un renume.

Nu sunt poet, eu toc și ceapă,
Gătesc chiar și un papricaș.
În gura sobei sper să-ncăpă
Tot egoismul de oraș
Ce stă ascuns printre albume.

Nu sunt poet, nu stau la sfadă
Cu țațele de pe la piață.
Mă strecor fără să mă vadă
Caii cei verzi, cu mintea creață
Ce nu mai rumegă legume.

Nu sunt poet, nici nu fur rima
De la prieteni sau amici.
M-am născut când s-a-mpărțit stima,
Am cruce-n spate, nu șorici
Deși, mulți vor să mă consume.

Nu sunt poet, n-am nici cinci fețe,
Nu cer veșminte nimănui.
Nu vreau astăzi să mă răsfețe
Iar, mâine să mă pună-n cui
Vreun arogant fără prenume.

Nu sunt poet dar, nici maimuță,
Sunt doar un suflet oarecare.
Pășesc pe tocuri sau desculță,
Nu mă leg dacă nu mă doare
De toți ciudații în costume.

Nu sunt poet dar, oare cine
Îmi poate da un nume clar,
Când îmi dau sufletul din mine,
În lumea asta de coșmar
Ce tinde-n iad să ne îndrume.

Nu sunt poet, lovesc mereu
Numai cu ce am mai curat,
Așa mă-ndeamnă Dumnezeu.
Am mult umor, nu l-am furat
De prin reviste sau volume.

Nu sunt poet, nu am nici glas
Să-mi recit rândurile scrise.
Simt cum încearcă, peste nas,
Să-mi dea poete, din culise
Dar, riscul nu vor să-și asume.

Dacă-s poet, sau trecător,
Doar Eminescu poate spune,
Sunt doar un simplu muritor
Prin viața, cu rele și bune
Și nu pretind ceva anume.

De-aș putea...

De-aș putea, s-adun, în palme,
Ca albina, stropi de miere
Pentru timbrul vocii tale,
Ce mă scapă de durere,
De-aș putea, s-adun, cu geana
De pe boltă, stropi de nori,
Și nu m-ar cuprinde teama
Că-mi vei umple de fiori,
Din creștet până-n călcâie,
Trupul, doar cu-n vers și-o rimă,
Sufletul să mi-l mângâie
Cu a ta voce sublimă...,
De-aș putea, s-adun pe pleoape
Tot ce e mai bun și sfânt,
Când am glasul tău aproape,
Și-așa fericită sunt...,
Draga mea moderatoare
Ce ne-aduni, aici, la Clipa,
De parcă ai fi datoare
Să ne ocrotești aripa,
De-aș putea... dar n-am putere,
Sunt doar un... ascultător,
Ți-aș da flori și giuvaiere,
Draga noastră, Vis de Dor!

Neînțeles

Nu vreau s-aud șoapte banale
Ce le-am mai auzit cândva,
Iar dacă mi-ai ieșit în cale,
Nu-mi povesti, nu mă-ntreba!
Nu vreau să-mi spui ce-a fost odată,
Așa poveste-am auzit,
Chiar de juri că-i adevărată,
Miroase a mâl putrezit.
Nu vreau să-mi demonstrezi puterea,
N-ai cum sufletul să-mi pansezi
Când mă inviți să-ți văd averea
Sperând să impresionezi.
Nu te-obosi să-mi oferi mâna
La coborâre din tramvai,
Voi zâmbi toată săptămâna
De-mi amintesc cum mă priveai.
Păcat de haina ta de firmă,
De ochii care mă privesc,
Părerile mi se confirmă
Că sunt ciudată, dar zâmbesc
Cu gândul dus, mi-ascult tăcerea,
Pe-a ta, mi-aș dori, s-o ascult,
Dar nu ai timp, ai doar plăcerea
De a-mi demonstra cât ești de cult.
Nu vreau să-mi vorbești din citate,
Te-ascult, dar nu aud nimic,
Te-aprob din cap, nu-ți dau dreptate,
Printre cuvinte-un "da" mai zic,
Căscând, cu mâna ridicată
La gură, fără să-ntrerup
A ta poveste minunată
Doar despre mine și-al meu trup.
Privesc prin ochii tăi departe
Sperând să descopăr ceva.
Ai ochi frumoși, ai multă carte
Dar, stins cel ce te lăuda.
Și-n lipsa laudelor, tu
Nu înțelegi simplu cuvânt,
Dau eu din cap dar, rostesc NU.
Știu cine-am fost, știu cine sunt,
Povestea ta mă obosește,
Cuvântul tău printre nori zboară,
Nici o silabă nu rodește
Atâta timp cât o comoară
De negăsit îți pare ție
Liniștea ce-o doresc atât,
Pretinzi că-i o mare prostie,
Exact de când ai apărut.
Eu, recunosc că-s vinovată
Că nu prea știu să mă prefac
Dar, inima îmi e curată
Și-n loc să mint, mai bine tac
Și te privesc cum distrugi floarea
Rupând petală cu petală.
Prin ochii tăi am zărit marea
Și m-a cuprins o oboseală...