Cititorii mei

Translate

joi, 30 septembrie 2010

Ne vom iubi curat



De fulgere parsive, ipocriţi nesătui,
De răutăţi imense, nori plini de răutate
Nu vreau să mă mai tem, chiar dacă sunt destui
Şi bântuie prin lume, din zori de zi în noapte.
Nu lupt cu arme albe sau săgeţi otrăvite,
Nu stau cu biciu-n mână să lovesc neîncetat
Lupt numai cu iubire, iar de-acum înainte
Orice s-ar întâmplă...ne vom iubi curat.





miercuri, 29 septembrie 2010

Ochii tăi



Poate ploaia amintindu-mi de primul nostru sărut,
Poate depărtarea asta... iscă dorul absolut,
Poate inima-i nebună şi te cheamă neîncetat...
Ochii mei te văd pe stradă...deşi nu-i adevărat,
Eşti departe, drumu-i lung, veşnic timpul mi-e duşman
Dar la orice colţ de stradă pe retina mea te am,
Poate stropii reci mă-ntorc peste luni şi peste zile,
Totuşi scriu, de dorul tău... am mâzgălit ceva file.
Strig în noaptea-ntunecată însă, mă aud doar eu,
Îmi e dor de ochii tăi, mi-e dor de sărutul tău!
Îmi e dor de-o-mbrăţişare, îmi e dor să te privesc!
Să-ţi sărut gura fierbinte, să-ţi şoptesc cât te iubesc!



marți, 28 septembrie 2010

Dragostea noastră a învins



Doar după ce a trecut drama,
Furtunile s-au limpezit
Conştienţi ne putem da seama
Timp preţios c-am irosit,
De-abia când lacrimi arzătoare
Sub un sărut s-au transformat,
Iubirea prinde iar culoare,
Ceru-i senin şi minunat.
De-abia acum realizăm
Ce furtuni crude-am străbătut,
Acum, când ne hipnotizăm
Cu-n "TE IUBESC!" şi un sărut.
Acum, când s-a sfârşit calvarul,
Dragostea noastră-a triumfat,
Visul a destrămat coşmarul,
Ceru-i senin şi sidefat.
Orice stâncă va cuteza
Să ne stea-n cale zbuciumată,
Amândoi o vom reteza
Cu dragostea adevărată
Ce de-acum a prins rădăcini
Adânci în sufletele noastre
Iar ochii noştri cristalini
Zâmbesc cu zorile albastre
Ce peste noi s-au revărsat,
Ne vom iubi mult mai aprins,
Ne vom iubi neîncetat,
Dragostea noastră a învins.




luni, 27 septembrie 2010

Numai la pieptul tău vibrez



M-abat din drumul nebătut
De paşii mei rătăcitori,
Înlătur dorul absolut
Aşternând roua peste zori,
Pe chipul tău lin creionez
Dragostea-n formă de smarald,
Numai la pieptul tău vibrez
Strop din izvor cu suflet cald,
Revii cu zarea parfumată
Din flori pictate peste boltă,
Privirea-ţi metamorfozată
Mă înfăşoară dezinvoltă,
Mii de fiori fierbinţi şi calzi
Îmi trec prin trup într-o secundă
În zeci de mângâieri mă scalzi
Sărutul tău lent mă inundă.


duminică, 26 septembrie 2010

Ce este fericirea oare?



Despre tristeţe am tot scris,
Banală-mi pare lacrima,
Am colorat în rime-un vis
Şi-am lăcrimat cu inima...
Despre tristeţe şi nopţi reci
Am scris un timp, fără oprire,
N-am să mai plâng, tu nu mai pleci,
Voi scrie despre fericire.

S-au întrebat mii de fârtaţi
"Ce este fericirea oare?"
Cercetători şi învăţaţi,
Născuţi toţi sub acelaşi Soare,
E-un pumn de aur peste trup?
O poţi avea şi-n sărăcie?
Poţi fi fericit doar în grup?
Este pilulă-n farmacie?

Pe ce culoare se bazează?
Poate dura şi-o veşnicie?
Pe ce teren acţionează?
E mică, mare, mijlocie?
O poţi din târg răscumpăra
În zi de post, în zi senină?
În oglinzi o poţi compara
În întuneric, pe lumină?

Ce termeni oare adunăm,
Scădem sau înmulţim cu clipa,
Iar rezultatul îl tastăm
Pe-un cer albastru cu aripa
În aşa fel să ne inspire
Un aer condiţionat
Ce ne inundă-n fericire
Ridicând totul la pătrat?

S-au întrebat mulţi fericiţi,
Mulţi trişti, mereu s-au întrebat
Cu ce-ar putea fi copleşiţi?
Sunetul ei este-mbibat
Cumva în miere de albină?
E doar o boare, un mic drog?
Îl poţi asculta în surdină?
Ce-aş putea lua, de-o dau zălog?

Un răspuns clar nu am găsit,
Deşi gândeam să vă răspund,
Pe uşă lacrimi au ieşit
Şi-n fericire mă ascund
Din clipa când doar Dumnezeu
Iubirea-n viaţă mi-a adus,
Fericită trăiesc mereu
Iubind, iubim pe Cel de Sus.

Oriunde-ai fi, te voi iubi!

Ce poate fi mai minunat
În zori de zi când mă trezesc,
După ce-n vis te-am dezmierdat,
Ochii să-mi vadă: "-Te iubesc!
Orice şi-oricâte ne-ar lovi
Să nu uiţi asta niciodată!
Te iubesc oriunde aş fi!"
Ziua-mi va fi doar luminată
De declaraţia din noapte
Ce am găsit-o-n zori târzii,
Chiar dacă deja eşti departe
Oriunde-ai fi, te voi iubi!







sâmbătă, 25 septembrie 2010

O luptă de două luni



Chiar nu vreau să mă gândesc,
N-aş mai vrea să-mi amintesc...
Două luni de tărăboi...
Mă simt ca după război.
Sunt aşa de istovită,
Dar în sfârşit fericită.
Mi-a fost groaznic, nu ştiam
Ce se-ntâmpla, dar luptam,
Numai ştiam cine sunt,
Parcă morile de vânt
Din toată zarea băteau,
Sufletul mi-l oropseau...
Încercam să înţeleg
Totul, fără să aleg
Însă îmi lipsea ceva...
Arma otrăvea seva.
El parcă făcea un pas
Însă, tremurul din glas
Încrederea-mi distrugea,
Săgeţi în piept mi-nfigea,
Şiroaie de lacrimi, mii,
Mi-au tot stăpânit ochii,
Cetatea ce-am construit...
Se surpa... cât l-am iubit
Şi încă îl mai iubeam...
Sufeream şi mă luptam
Cu mine să nu-l rănesc...
Dar simţeam cum ameţesc...
Lupta era inegală,
Nu era una banală,
Eu credeam că-s amâdoi,
El că-s ladă de gunoi,
Iar din toate-amestecate
Nici unul n-avea dreptate.
Războiul, era prea mare,
Arma noastră din dotare
Avea doar dragoste-n ea,
Doar Dumnezeu mai vroia
Să ne mai ţină uniţi,
EL ne vroia fericiţi.
Neştiind ce se-ntampla
Mi-am căutat dragostea
În alte braţe fierbinţi,
Dar simţeam că-mi ies din minţi,
Lacrimile mă topeau,
Săgeţi înfipte dureau...
Aş fi strigat cât mai tare:
"-Mă doare! groaznic mă doare!"
Rugăciuni spre cer porneau,
Lacrimile şiroiau
Zi şi noapte, neoprite...
Nopţile alcătuite
Din vise cu el veneau,
Inima îmi toropeau...
Două luni, aprig război...
Ne-am tot lovit amândoi
Din vina unei nebune...
Dar acum, ca prin minune
Soarele a răsărit,
Iubirea ne-a reunit,
Dragostea noastră-i mai mare
Decât orice autoare
De venin otrăvitor.
Noi privim spre viitor
Clădind cu iubire-aleasă
O cetate mai frumoasă.


Am uitat să vă explic
Frăţiorul meu, mai mic
Lacrimile mi-a stopat
Când mi-a spus:"-Nu-i complicat"
"-Un sms... doar atât"
"-Poţi tasta, tot ce-i urât"
"-Încă mai poţi transforma"
"-Doar eşti surioara mea"
"-Şi plângând n-am să te las"
Să vorbesc? nu aveam glas,
Lupta mea înlăcrimată
S-a liniştit dintr-o dată.
Nu ştiu cum să-ţi mulţumesc
Frăţioare? Îţi doresc
Lacrimile să îţi fie
Pe-obraji doar de bucurie
Iar la piept să ai mereu
Dragă frăţiorul meu
Iubirea ce ţi-o doreşti!
Visele să-ţi împlineşti!



Între palmele mele






La ceas târziu de seară,
În timpul rugăciunii,
Când noaptea-ncet coboară
Împrăştiind tăciunii
Peste-o lume nedreaptă
Şi plină de tupeu,
Între palme te-aşteaptă
Ce nu pot rosti eu:
Un strop plin de speranţă,
O lacrimă uitată,
Un drum bătut în viaţă,
Alee-ntortocheată,
O picătură plină
De suflet neîntinat,
Sute de ani lumină…
Fiindcă n-am încetat
Să te iubesc vreo clipă,
Să te iubesc enorm,
Pe palme se-nfiripă
Zâmbetul uniform
Şi starea mea de bine,
Exaltări şi extaz,
Între palme te-aş ţine
Sărutând un obraz
Cu gura mea vibrândă
Plină de al tău dor
Dragostea să-mi aprindă
Sentiment inodor
Cuprins doar de iubire
Şi mreje nesfârşite,
Învăluind safire
Din dor alcătuite.
A iubire miroase
Între palmele mele,
Deşi mă acuzase
Două raze de stele
De minciuni fără număr,
Chiar de un plagiat
N-aş vrea să mai enumăr,
Totul s-a terminat.
Sunt stea nemuritoare,
Tu visul meu aprins
Ne iubim mult mai tare,
Dumnezeu ne-a întins
Covorul fericirii
Pe care să păşim
În petala iubirii
Veşnic să înflorim.

joi, 23 septembrie 2010

Iubiţi curat, veţi fi iubiţi!



Aş fi privit în ochii lor,
În ochii animalelor...
Le-aş fi-ntrebat, de-aş fi putut
Să pot spune de la-nceput
Povestea mea, a lui, a ta,
A celui care ieri ofta,
A celei care s-a-necat
În lacrimi fără de păcat...
I-aş fi-ntrebat în zori de zi,
În timp ce le priveam ochii;
În lumea asta, de huzur
Cu toate relele din jur
Ce păreri au, ei, despre "noi"
Oamenii "buni, frumoşi sau goi"?
Despre cei care pot trăi
Fără să ştie a iubi,
Despre cei fără sentimente,
Fără iubire şi regrete,
Fără strop de tremur în glas,
Despre cei mulţi... mulţi au rămas
Cei ce nu au trăit nicicând
Cu un alt sufleţel în gând,
Despre cei ce nu s-au hrănit
Cu-o amintire şi-au rostit
O declaraţie din buze
Numai aşa, să se amuze
Pe seama celor ce n-au cum
Să treacă peste timp oricum...
A celor care ştiu ce-i viaţa
Amestecată cu verdeaţa
Crescută din lacrimi curate,
Dulci, acrişoare sau sărate,
A celor ce-au descoperit
Sentimentul de-a fi iubit
Şi de-a iubi cu o tărie
Cruntă, precum o datorie
Numai de Dumnezeu lăsată
Şi cu sudoare, ferm păstrată.
Aş fi privit în ochii lor,
În ochii sfinţi ai cailor
Şi-aş fi-ntrebat: "-Voi ştiţi cumva
Ce-nseamna oare dragostea?"
Mi-ar fi răspuns într-un târziu
Probabil biciuiţi... nu ştiu,
Sau înhămaţi la o căruţă
Trăgând precum o maşinuţă,
Sau un robot din altă eră...
"-Sunt doar un cal, nu... o himeră,
Iar cei ce dăruiesc iubire
Strălucind într-o fericire
Sunt doar câţiva pe-această lume,
Ce-şi poartă crucea spunând glume,
Eu port povara pe spinare
Rumegând iarbă hrănitoare,
Legat la margine de drum,
Sufletul meu poate e scrum,
Tu, omule ce biciuieşti,
Mă-ntrebi pe mine? tu iubeşti?"
N-am apucat mai mult de-atât
Calul legat să îl ascult,
De teama celor ce goneau
Pe-autostradă şi gândeau
Că sunt bolnavă şi vorbesc
În zadar până răguşesc.
Sunt mulţi ce-aleargă într-o goană
Ce denumesc iubirea "toană"
Dar cei ce ştiu a dărui
Iubire, veşnic, nu o zi,
Biciuiţi peste trup, legaţi
Suntem puţini, însă curaţi.
Voi cei ce încă mai iubiţi
Pe-această lume, huiduiţi
Şi biciuiţi de realişti,
Luptând cu hăţuri, optimişti,
Pe pajiştea înfloritoare,
Veţi mângâia raza de soare,
Nu vă lăsaţi sălbăticiţi!
Iubiţi curat, veţi fi iubiţi!





Furtunile nu razbesc




Valuri imense şi-nspumate,
Furtună plină de mâhnire
S-a chinuit şi zi şi noapte
Să-nnece a noastră iubire,
Valuri cât munţii, roci stâncoase
Iubirea aprig ne-a lovit,
Săgeţi aprinse, dureroase
Au încercat... n-au reuşit
Să distrugă iubirea noastră
Prea adânc înrădăcinată,
Pe această planetă-albastră
Iubirea poate fi curată,
Zilele crude ce-au trecut,
Ce păreau fără vreo scăpare,
M-au chinuit aşa de mult...
Dar azi... nimic nu mă mai doare,
Nimic nu este mai presus
Decât iubirea-adevărată,
Mii de lacrimi ieri m-au răpus,
Azi îmi zâmbeste lumea toată,
Azi totul este îmflorit,
Totul în jurul meu pluteşte,
Iubirea noastră a-mpietrit
Instant tot ceea ce răneşte.

miercuri, 22 septembrie 2010

Nu-ti pierde dragostea




Vreau şi eu un locuşor,
Pentru ploaia ochilor
S-o păstrez ascunsă-adânc,
S-o sărut, să o mănânc,
S-o ţin în cauş de palmă,
Caldă, fierbinte şi calmă,
Geana să nu se sfiască
De privirea omenească,
Vreau un loc infim de mic,
Să-l închid că pe un plic,
Să mă strecor o secundă
Când ploi fierbinţi mă inundă.
Cu ele să mă hrănesc,
Pereţii să-mi zugrăvesc
Cum vreau eu, cu-orice culoare,
Ploi din ochii fără soare
Să ascund cu o tărie
Aşa cum îmi place mie,
Să trişez în ochii lor
Când se revarsă de dor,
În stropi repezi neopriţi,
Vreau sufletul să-mi răciţi
C-un cub de ghiată aprinsă,
De puterea mea învinsă,
De frazele lui rostite
Ce nu-mi pot ieşi din minte
Câte zile, nopţi de dor
Voi poposi pe covor
Plin de frunze aurite,
Pe speranţe părăsite
De soarele arzător.
Vreau şi eu un locuşor!
Îl aveam, era al meu
Mă ştia doar Dumnezeu
Era umăr plin de miere
Ce mă umplea de durere
Când era în depărtare
Acum sufletul mă doare
Şi oricât aş rătăci
Nicicând nu-l voi regăsi,
N-am cum să mă desfăşor
Fără al meu locuşor,
Fără al meu îngeraş
Sunt numai un fluturaş,
Omidă am să devin
Fiidcă-n suflet am doar chin.


marți, 21 septembrie 2010

Val de toamnă



Val de toamnă amestecată
Cu iubire şi cafea
Zâmbet, lapte condensat
Aromă de gură ta,
Glume, priviri, paşi pe-alei,
Îmbrăţişări, ochii tăi
Toate numai într-o zi,
Am învăţat a zâmbi
Am învăţat să păşesc,
Să zburd peste tot ce doare,
Să alung tot ce răneşte,
În urmă, în depărtare...
Luna plină-n asta seară
La un dans ne-a invitat,
Stelele dansau şi ele
Când pe braţe m-ai purtat...




NU sunt spectatoarea ta!


Spune-o vorbă din popor
Că nimic nu-i mai uşor
Când vrei să menţii ideea,
Plângând să prosteşti femeia...
Ea se lasă răvăşită,
Crezându-se prea iubită,
O zi, două, poate trei,
Dup-o ceartă, dragii mei
Totul este minunat.......
M-ai ales dac-ai jurat,
Că, doar gura, nu te doare
Să-ţi ceri de cinci ori iertare,
Iar ea, fiindcă te iubeşte,
Te iartă, nu te loveşte
Aşa cum ai merita........
EU, oare mai pot ierta?
Până când şi de ce oare
Aş da iubire, iertare?
Unuia ce m-a lovit
Drept în suflet şi-a zâmbit?
Mai bine-un duşman pe viaţă,
Da'-i spun adevăru-n faţă!
De faptele mele-n veci
Nu-mi e ruşine... deci pleci!
Chiar dacă am anunţat
Pe toţi că ne-am împăcat,
Cu tine nu-mi este bine!
N-ai încredere în mine,
EU oare de ce te-aş crede?
Iubirea ta NU SE VEDE!
Dar glasul... neîncrezător
L-am simţit... aşa uşor...
De nu-ţi poţi imagina,
Deci, te rog, din viaţă mea
Să dispari cât mai de grabă!
Mergi la EA şi o întreabă!
Poate că te va ierta
Şi-mpreună veţi fenta
Viaţa aşa cum doriţi...
Vă doresc să vă iubiţi!
EU nu mai vreau să oftez,
De-acum nu mă întristez,
Nici tu ce să-mi reproşezi,
Am alţi ochi sinceri şi verzi
Ce-mi vor da doar ce-mi doresc,
EU am suflet să iubesc,
Nu să trăiesc în minciună.
S-au strâns multe, nu de-o lună
Încerci sufletul să-mi seci
Cu minciuni crude şi reci.
Inima mi-ai pus pe foc...
EU teatru nu pot să joc,
Iar dacă tu poţi juca,
NU sunt spectatoarea ta!
Chiar de-am lăsat de la mine
Să mai treacă două zile.
Vreau să-ţi spun că nu mă doare!!!
Iar asta nu-i răzbunare
Ci doar ceea ce-am simţit,
Drum bun şi să fi iubit!




Printre mii de sărutări



Printre mii de cuvinte şi sărutări pe-alei,
M-am oglindit o clipă, adânc în ochii tăi.
Cum să întorc privirea, chiar de-ai să-mi reproşezi...
Când numai într-o clipă, admirând ochii verzi
Inevitabilul se pare că deja s-a produs
Şi doar într-o clipită sufletul mi-a pătruns,
Mi l-a învăluit în sentiment fierbinte
Iar din acea secundă nu îmi mai ieşi din minte.
Secunda fără tine e un an de coşmar
Noaptea-i eternitate plină de gust amar
La pieptul tău aştept astăzi să mă topesc
Să-mi dai sărut fierbinte, ochii să ţi-i privesc.




luni, 20 septembrie 2010

Această noapte nu va fi uşoară



Mi-ai scris aseară cuvinte de iubire,
Mi-ai împletit poem din al tău dor
Doar ochii mei ai vrut să le admire?
Noptea cu tine fie plină doar de amor
Până în zori îmbrăţişaţi vom sta,
Va trece ziua numai cu noi doi!
Voi scrie mult, chiar dacă voi visa
Că Luna ne priveşte pe-amândoi
Pe-alei de parcuri cum mă porţi pe braţe,
În paşi de dans, valsând nebuni, doar noi,
În zi cu nori sau în nopţi de vacanţe,
Plini de iubire, doar de tristeţi goi.
Despre ce aş putea să-ţi mai scriu oare
Când depărtarea asta mă doboară?
Iar până mâine... a ta sărutare...
Această noapte nu va fi uşoară.
Tu te gândeşti la mine, vrei să trec oceane,
Să fiu cu tine aici, dar f
ără să ştii...
Îţi voi aduce eu peniţe şi creioane,
Ţinându-mă la piept, totuşi să-mi scrii!


duminică, 19 septembrie 2010

Fără cuvinte...


Aş dori să-mi scrii cuvinte de iubire...
Nopţile cu tine aş vrea să fie pline de amor

Aş vrea să stăm îmbrăţişaţi până la ziuă

Şi-apoi să treacă ziua doar cu noi doi!

Aş dori să-mi scrii că m-ai visat azi-noapte

Că ne plimbăm sub clar de luna, amândoi...
Pe-alei de parcuri şi că mă purtai pe braţe
În paşi de dans, valsând nebuni doar noi doi...
Dar ce-ai putea să-mi mai scrii tu oare
Când depărtarea este mare între noi?

Tu te gândeşti la mine, poţi să treci oceane,

Să vii, să fii cu mine aici, să nu-mi mai scrii?
Totuşi să-mi scrii!




Fiinţă minunată, cu chipul luminos
Mi-a fost o zi întreagă plină de bucurie,

Fratele meu, spunea: "eşti cu un Făt-Frumos,

Trăieşte clipa dulce, fericirea să-ţi fie

Pe chip de-acum 'nainte cum ţi-a fost lacrima

Şi ai pierdut o vară, întreagă doar cu ea!"
Voi privi înainte, nu mă va deprima
Vreo altă zi de-acum... cu tine voi valsa.


Titlu @la sugestia fratelui de trib

Astăzi


Astăzi totu-i minunat,
Totul e cum a fost scris,
Ne iubim cu-adevărat,
Dragostea nu-i doar un vis.

„N-a fost să fie, nu sunt pe măsura noastră lucrurile mari, doar cele mici, pe măsura noastră... un gând îl lovi brusc: omul se naşte din nepotrivirea dintre Dumnezeu şi lumea creată de dânsul”.
"Luminița Petru-Ultimul mușatin"


Ne iubim...de şapte luni















Orice aţi gândi voi, oricât m-aţi judeca,
Doar Dumnezeu prea sfântul mă poate aproba,
Decizia ce-am luat-o, n-a fost una uşoară,
Dar făr-a lui iubire, nu există "comoară",
Nu există "extaz", "Nord şi Sud" nu există
"Est şi Vest" nici atât, ştiu cât am fost de tristă,
Ştiu ce mult m-a durut, dar aripa iubirii
Creşte pe zi ce trece, văpaia fericirii
Are culoarea ei, nu eu o zugrăvesc
Ştiu doar că mă iubeşte, de-aceea îl iubesc.
Şi-oricât m-aş chinui să-l şterg din mintea mea
Nu am să reuşesc să ucid acea stea
Clădită de-amândoi cu iubire divină
Dăruindu-ne totul într-o caldă lumină.





sâmbătă, 18 septembrie 2010

Îngropând masca iubirii





Ne-ascundem după fluturi sau după chip mascat,
Pornind în căutarea nopţilor ce-am trişat,
Ne amăgim petala fragedă, parfumată
Dăruind ambalajul clipei amenajată
Pe-un piedestal de viaţă, pierdut într-un miraj
Asigurat de vise rostite cu curaj
Pe-un val de catifea putrezind expirat,
Înlăturând aroma din gestul colorat
În gândul inocenţei cu spini împodobit,
Ridicând laşitatea la rangul dobândit,
Din aripa dreptăţii înfăptuind destine
Născute, din speranţa zilei ce nu revine
Pătăm pistilu-n crinul învinuit pe veci
C-ar fi distrus căldura nopţilor lungi şi reci,
Înclinăm Universul într-un spaţiu restrâns
Provocând furtuni vaste pe cerul nepătruns
Suspinăm din aripă mirifici şi timizi,
Zburăm pe câmpul nopţii visând dudu-n omizi
Ne împletim cu veacul dispărut în neant
Înlăturând absenţa cercului de savant,
Cu patima durerii în care ne scăldăm
Urcăm masca iubirii pe culmi, unde-o-ngropăm.





vineri, 17 septembrie 2010

Pui de înger



Liniştea s-a aşternut peste-o lume furtunoasă,
Cer cu arşiţ
ă şi ploi, noapte rece şi geroasă,
Nu se mai ivesc de-acum, glasul tău le-a adormit,
Zori s-au aşternut din nou, totu-n jur s-a limpezit,
Ochii tăi şi-al tău cuvânt m-au ajutat să alung
Zilele scăldate-n lacrimi, doar de fericire plâng,
Mi-ai întins mâna fierbinte, pe-un drum nou m-ai invitat
Pas la pas, umăr la umăr, cerul e mai luminat
Am învins norii furtunii, visul de-acum se-nfiripă
Iar la pieptul tău mă simt pui de înger pe aripă
Pe nori plini de puritate vom zbura doar împreună
În timp ce ne-mbrăţişează, dulce, razele de Lună.







A venit ziua în sfârşit



A venit ziua în sfârşit
Să sparg paharul de cleştar,
Nu-mi pare rău că te-am iubit
Dar mi-ai lăsat un gust amar,
Nu-mi pare rău c-ai existat,
Nu-mi pare rău pentru nimic,
Eu te-am iubit cu-adevărat,
Tu ca pe-o coală dintr-un plic.
De astăzi scrinul cu-amintiri
Va purta şi al tău parfum,
Parfumul unei mari iubiri...
N-are rost să mă mai consum.
N-are rost să-ţi mai dăruiesc
Clipele toate-n gânduri mii,
La nesfârşit să te iubesc,
Să nu mă crezi, sau să nu ştii.
Neîncrederea ta m-a uimit,
Lovitura a fost enormă
În suflet adânc m-ai rănit,
Inima mea nu e diformă.
Dar nici mai mult de-atât n-am cum
Să-ţi demonstrez că te iubesc
Te voi acoperii cu fum...
Mi-ajunge... chiar vreau să trăiesc!
Nu-mi e ruşine şi nici teamă
De cei ce mă vor judeca,
Nu am greşit, ştiu ce înseamnă
Pe un alt drum iar voi pleca.
Iubire am cât pentru-o viaţă
Sufletul meu nu e pustiu,
Voi alunga lacrima-n ceaţă
De tine numai vreau să ştiu.
Virgulă-am pus de-atâtea ori
Am obosit şi nu mai vreau
Să-ţi aştern mii şi mii de flori
În viaţa ta, n-am să mai stau.
Drumul de-azi îmi voi relua
Cu fruntea sus, fără regret
De-acum te voi evacua,
Nu are rost să mai aştept.





joi, 16 septembrie 2010

Fraţi de cruce şi de lacrimi



În odaia-ntunecată,
Pe-un fotoliu, singurel
Cu inima lui curată,
Cum se scurge, uşurel
Noaptea pe pereţii goi
Frăţiorul meu ascultă.
Ne-am tot gândit amândoi
Ce să-aşternem. Noaptea-i mută
Nu vrea să ne mai transmită
Nici un strop de fericire,
Veşti de la a lui iubită...
Iubirea... pumn de safire
Pe amândoi ne topeşte
Lumânări aprinse-n noapte
Devenim seară de seară,
Fraţi de cruce, lacrimi, şoapte...
Într-o viaţă-anterioară
Cred că ne-a născut o mamă,
Ne-a crescut cu-ndemânare,
Cu iubire şi cu teamă
Să nu suferim prea tare...
Dar în viaţa actuală
Luptăm pentr-un strop de rouă
Pentr-o rază de căldură
Inimile, amândouă
Nu cunosc ce-nseamna ură
Iubim fără de oprire
Asta e menirea noastră,
Dăruim doar fericire
Pe-această planetă-albastră.





miercuri, 15 septembrie 2010

Mă roagă-al meu frăţior



Miros de toamnă tristă se-aşterne-n astă seară,
Frunze-n amurg, albastre şi-o linişte cumplită
Mă înfăşoară lent, ca un fum de ţigară,
O lacrimă prelinsă pe-obrazul ca o plită,
Arzând în drumul ei speranţele deşarte
Refuză să se-oprească, un şir lung după ea
Îşi fac şi ele drum, e toamnă şi e noapte...
Nu mai zăresc nimic, nu mai văd nici o stea.
Tâmplele îmi zvâcnesc, îngrozitor mă dor,
Frisoane, gânduri sumbre, sufletu-mi năpădesc,
Ca-n fiecare seară, doar al meu frăţior
Mă roagă, mă imploră, în versuri să zâmbesc.
S-a săturat şi el de-atâta supărare,
A obosit să-mi spună: "mâine va fi senin!"
Iar eu să îi răspund că sufletul mă doare
Spinii de trandafir m-au umplut de venin.
Mă roagă-n ast
ă seară să mă mint o secundă
Şi-n versuri diafane, vibrânde să visez,
Pe mine adevărul în lacrimi mă inundă
Nu am nici un motiv să nu mă întristez.
Vă rog s
ă nu v-aprindeţi, să nu vă întristaţi!
Amici, duşmani, prieteni, cei ce mă veţi citi,
Scriu doar ce simt în suflet, chiar de mă criticaţi
Nu vreau să vă rănesc, dar nu pot orice-ar fi
Să scriu că-mi este bine cu lacrima curgând,
S
ă mă prefac, să fiu de fapt o ipocrită
Să mă transform acum? să mint că-n al meu gând,
Dansez, s
ărbătoresc... n-aş rămane-mpietrită?
Cum să vă mint pe voi? când eu nu sunt în stare
Pe mine să mă mint, tristeţea să-mi alung
Lăsând seară de seară săgeţi de neuitare
Inima să-mi rănească şi sufletu-mi străpung.











marți, 14 septembrie 2010

Aş fi strigat














Aş fi strigat în gura mare
Din templul tău când ai ieşit,
Aş fi răcnit în disperare,
M-am prefăcut că n-am zărit,
Nimic splendid, surprinzător,
Aş fi ţipat aşa de tare
Cum ţipă-n mine al tău dor,
Dar m-am scăldat în nepăsare.
Ţi-aş fi spus tot ceea ce simt
În miez de noapte când tresar,
Mi-ai spus odată că te mint
Şi de-atunci am un gust amar.
De-atunci doar Luna, solz de peşte
Mă leagănă cu mila ei,
Focul în flăcări mă-nveleste.
Doar unul dintre fraţii mei
În orice clipă-i lângă mine
Mă-mbărbătează şi-mi şopteşte:
"-Nu plânge, totul va fi bine!"
Şi-un trandafir îmi dăruieşte.


luni, 13 septembrie 2010

Sunt o sălcie pletoasă




Mi-am şters de praf inima-n grabă
Crezând că se va rezolva,
C-am să te uit ca pe-o silabă,
Fraza poveştii voi salva
Şi-o voi ascunde printre ramuri
De sălcie plângând la mal,
Am împletit vis din coşmaruri
Cu dorul tău, cel infernal.
Mi-am şters din suflet stropi de ploi
Crezând c-am să privesc senin,
Spre cerul cel cu norii goi
Ce-mi umple ochii de venin.
Am devenit salcie plânsă
Pe malul vieţii trist şi-abrupt
Cu inima de dor străpunsă
Din amintiri mă tot înfrupt,
Sunt doar o sălcie pletoasă
Cu umerii lăsaţi de dor,
Nu-mi găsesc drumul către casă,
Aripile mi-ai frânt în zbor.



duminică, 12 septembrie 2010

Veşnicul curcubeu





Prin albul purităţii te-am întâlnit, spre seară,
După o picătură, totul în roz vopsit
S-a-ngalbenit de teamă că viaţa-i acrişoară
Şi-n roşu-violet sufletu-ai învelit,
În zbor de Voroneţ m-ai purtat peste noapte,
Cu Luna cea sfioasă trupul mi-ai luminat,
Am devenit văpaie de verde între şoapte
Când ploaia rătăcită paşii ne-au adunat,
Încerc s-adorm iubirea în aşternut albastru,
Să te-ascund printre vise de-un rece bleomarin,
Dar amintirea caldă mi-a pus deja sechestru
Mă scaldă neîncetat în lacrimi de carmin,
Când te pictez în noapte cântându-ţi somn uşor
Pământul se deschide cu un maro murdar,
Mă-nghite negrul veşnic cuprinsă de-al tău dor
Şi mă trezesc iar zorii nescrişi în calendar.
În ploaie m-ai învins, precum un Prometeu
Te voi uita vreodată, nori vor mai colinda,
Dar tu rămâi în suflet, veşnicul curcubeu
În cerul vieţii mele, nu te pot scufunda.






sâmbătă, 11 septembrie 2010

În seara asta



În seara asta vreau să uit c-ai existat la al meu piept
Voi înceta să te ador, să te iubesc, să te aştept,
În seara asta, obosită, voi încerca să-mi spun c-ai fost,
Voi strecura clipele toate-n odaia fără adăpost
Ca pe o frunză ruginită, vântul din cale să te ducă,
Să te transform dintr-o petală în cea mai fragedă nălucă.
În seara asta printre rânduri am colindat, am recitit
Ce aşterneai seară de seară, gândurile mi-am răvăşit,
Am tras cu cretă albă peste mii de-întrebări fără răspuns
Am smuls şuviţa ce atârna din ceruri unde m-ai ascuns
Am distrus scara cea vestită pe care-am urcat amândoi
În seara asta...dragostea n-o voi mai împarţi la "noi".